Remerciez-le!

Remerciez @Admin pour avoir partagé cet document gratuitement, de la manière la plus simple, en partageant sur les réseaux sociaux.

LIMBA ROMÂNĂ ELEMENTUL GREC ÎN LIMBAJUL MATEMATIC Conf. univ. dr. SILVIA PITIRI

LIMBA ROMÂNĂ ELEMENTUL GREC ÎN LIMBAJUL MATEMATIC Conf. univ. dr. SILVIA PITIRICIU Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere L'article analyse les étymons d'origine grecque dans la terminologie mathématique. L'étymologie et la structure des mots simples ou composés démontrent que les sens des étymons grecs se retrouve dans les définitions des termes mathématiques. Stiintă a numerelor, a figurilor si a structurilor, matematica este un model de cunoastere umană, cu rezultate obiective, universale si eterne. Istoria sa este legată de calculul folosit în comert, măsurarea suprafetei pământului ori de predictiile evenimentelor astronomice. Asa cum aritmetica primitivă îsi leagă numele de indieni si, ulterior, de arabi, geometria este ceea ce au făcut grecii în majoritatea timpului. Se stie că începuturile geometriei se găsesc în Egiptul antic si în Babilon (în jurul anului 3000 î.e.n.) si sunt marcate de o colectie de principii empirice referitoare la lungime, arie, volum, unghiuri, aplicate în constructii, astronomie, topografie etc. Fascinati de formele eterne numite si abstractii (la începuturile ei, matematica reprezenta un instrument al logicii, destinat structurării unei lumi abstracte)1, grecii (aprox. 600 î.e.n. – 600 e.n.) trec de la încercare-eroare la deductia logică si extind geometria spre figuri, suprafete si corpuri noi. Intră în contact cu matematicienii de limbă arabă, de al căror nume este legat sistemul de scriere numerică, si dezvoltă ideea unei teorii axiomatice privită ca paradigma ideală pentru toate stiintele teoretice. Mult mai târziu, în secolele al XVI-lea si al XVII-lea, crearea unui limbaj simbolic permite dezvoltarea calculului algebric în Europa, pentru ca în secolul al XIX-lea să se cercetează fundamentele matematicii si ale logicii, iar în secolul al XX-lea, modelizarea. Limbajul matematic utilizat azi în algebră (teoria numerelor, a reprezentărilor si a grupurilor), analiză (ecuatiile diferentiale, probabilitătile sau teoria operatorilor, a sistemelor dinamice) si geometrie (cu diferite subdomenii – geometrie algebrică, diferentială, riemanniană, simpletică – ori topologie) dispune de o terminologie proprie, internatională. Solomon Marcus observa că „una dintre cele mai importante calităti ale limbajului matematic este capacitatea sa de a putea fi tradus cu usurintă si cu exactitate dintr-o limbă naturală în altă limbă naturală. Asa se si explică de ce cele mai multe experimente de traducere dintr-o limbă în alta, cu ajutorul unui calculator electronic, au fost încercate pe texte matematice. Aptitudinea textelor matematice de a putea fi traduse cu precizie si cu usurintă se datoreste stereotipiei expresiilor lor si caracterului univoc si precis al semnificatiilor exprimate“.2 Cea mai mare parte a termenilor matematici sunt împrumuturi în limba română. În ansamblu, terminologia stiintifică include, după cum observa Alexandru Graur3, cuvinte folosite în majoritatea limbilor moderne, unde au fost preluate din limbile clasice – greacă si latină – ori au fost formate pe baza unor elemente din aceste limbi. În terminologia matematică din limba română, etimologia directă, marcată de etimologia multiplă, detine o pondere însemnată si este reprezentată de neologismele de origine franceză si latină. Etimologia indirectă urmăreste firul evolutiei cuvântului până la sursa primară, de obicei reconstruită. Elementul grec, asemenea celor de origine latină, arabă 233 ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA sau ebraică, constituie etimologia indirectă. Aceasta interesează în măsura în care sensurile etimoanelor grecesti se regăsesc în definitiile termenilor matematici, pe care, în analiza întreprinsă, le-am preluat din dictionarele specializate si din dictionarele generale ale limbii române4. Cercetări asupra limbajului matematic, de regulă prin componenta lexico-semantică, dar nu numai, s-au făcut atât în lingvistica străină, cât si în cea românească. Ele se înscriu în preocupările legate de lexicul stiintific sau, mai nou, de diferite aspecte ale lexicului stiintific interdisciplinar.5 Într-un studiu anterior6 am avut în vedere unele probleme de etimologie si, implicit, de semantică, pe care le ridică terminologia matematică în general. În cercetarea de fată, ne oprim la analiza elementelor de origine greacă întâlnite în terminologia matematică, pe care le-am identificat atât în rândul cuvintelor simple, cât si în rândul compuselor cu elemente de compunere. 1. Cuvinte simple Etimologia directă arată că termenii matematici care, din punctul de vedere al structurii reprezintă cuvinte simple, inclusiv derivate, pentru limba română sunt, în mare parte, împrumuturi din franceză ori au etimologie multiplă, ca împrumuturi din franceză, latina savantă, neogreacă, italiană, germană. Etimologia indirectă arată că sunt de origine greacă sau latină si greacă, ebraică, arabă. Foarte putini au o sferă de circulatie limitată numai la domeniul matematic, cei mai multi se regăsesc si în alte domenii înrudite cu matematica: fizică, statistică, logică, astronomie etc. Am identificat în etimologia indirectă elemente de origine greacă – cuvinte sau segmente de cuvinte – care se regăsesc în sensurile actuale ale unor termeni matematici. Cunoasterea lor este dificilă pentru necunoscătorii limbilor clasice, mai cu seamă că în semantica unora dintre acesti termeni, există sincope, etape pierdute în istoria cuvântului. Refacerea acestor etape asigură legătura etimonului cu sensul actual. În seria cuvintelor simple se disting: Termeni al căror etimon de origine greacă este transparent, prezent în definitie: aritmetic, -ă adj., s.f. < arithmétique, lat. arithmeticus: din lat. arithmetica, gr. arithmetikos < arithmeein „a număra“ < „număr“ este definit ca „ramură a matematicii care studiază operatiile si proprietătile numerelor“ ; asimetrie s.f. < fr. asymétrie: din gr. asummetria „lipsă de proportie“ – „proprietate a relatiilor dintre doi termeni care nu este valabilă în sens invers“; asimptotă s.f. < fr. asymptotique: din gr. asumptotos „care nu cade împreună“ < a- + sumptotos (sun „împreună cu“ + ptotos „cădere“ < piptein „a cădea“) – „dreaptă fată de care se apropie o curbă, fără a o atinge niciodată“; cilindru s.m. < fr. cylindre, lat. cylindrus: din gr. kulindros „sul, tăvălug“ < kulindein „a rostogoli, a roti“ – „suprafată descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăsi, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă; corp geometric mărginit de o suprafată cilindrică si de două plane paralele“; con s.n. < fr. cône: din lat. conus, gr. konos „con de pin; figură în formă de con“ – „suprafată generată de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă si pe un punct fix exterior curbei; corp geometric mărginit de o asemenea suprafată si de un plan“; cub s.n. < fr. cube, lat. cubus: din gr. kubos „zar cu sase fete“ – „corp geometric cu sase fete pătrate, egale între ele“; paralel,-ă adj., s.f. lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallèle, germ. Parallele, ngr. parallelos: din gr. parallelos < para- + allelos „unul cu altul, unul alături de altul“ – „(dreaptă, plan) care nu se intersectează, oricât s-ar prelungi“; paralelipiped s.n. < fr. parallélipipède, it. parallelepipedo, germ. Parallelepipedon, ngr. paralleleipedon: din gr. parallelepipedon < parallelos + eipedon „suprafată plană“ (epi- + pedon „teren, sol“) – „prismă patrulateră cu fetele laterale opuse situate în plane paralele“; teoremă s.f. < ngr. theorema, lat. theorema, fr. théorème, germ. Theorem: din gr. theorema „spectacol“, „obiect de studiu, examinare, cercetare“ < theorein „a privi la“ – „propozitie al cărei adevăr se stabileste prin demonstratie (examinare, cercetare)“. Termeni la care legătura cu etimonul trebuie refăcută la nivel semantic: apotemă s.f. < fr. apothème: din gr. apotithemi „a pune jos“ < din apo- „departe“ + tithenai „a pune, a aseza“ – «segment de dreaptă care uneste centrul unui poligon regulat („care pune departe“ de centru) cu mijlocul oricăreia dintre laturile sale; segment de dreaptă care uneste vârful unei piramide regulate cu mijlocul oricăreia dintre laturile bazei»; axiomă s.f. < fr. axiome: din lat. axioma, gr. axioma „ceva 234 LIMBA ROMÂNĂ valoros“ < axioein < axios „valoros“ – „enunt primar acceptat fără demonstratie (considerat valoros), pe baza căruia se formulează o teoremă“; bază s.f. < fr. base: din lat. basis „bază“, gr. basis „mers, umblet“ – „număr real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea; latură a unui poligon sau fată a unui poliedru, situată în pozitia cea mai de jos“ (rationamentul logico-semantic este următorul: în mers picioarele sustin întregul corp, de unde sensul de „sprijin, fundatie“; întrucât laba piciorului se află în punctul cel mai de jos al organismului, baza semnifică ceva în pozitie inferioară: în notatii precum bn, b este numit bază pentru că se află mai jos decât exponentul n, ca si în expresia logaritmică log b n); catetă s.f. < fr. cathète: din lat. cathetus „linie perpendiculară“, gr. kathetos „vertical“ – „fiecare dintre cele două laturi care alcătuiesc unghiul drept al unui triunghi dreptunghic“ (linia verticală este dusă de sus până jos pentru a realiza cu cealaltă linie unghiul drept); elipsă s.f. < fr. ellipse, ngr. lat. ellipsis: din gr. elleipsis „lipsă“ < elleipen „a nu ajunge, a nu fi suficient“ (el- + leipen „a lăsa, a părăsi“) – „curbă plană închisă pentru care suma distantelor oricărui punct al său la două puncte fixe este constantă“ (termenul, al cărui sens poate fi explicat satisfăcător doar prin prezentarea rationamentului matematic, presupune rezolvarea unei ecuatii: fiind date segmentele a si y si un număr real m , să se construiască un segment x , astfel încât aria pătratului de latură y să fie egală cu aria dreptunghiului de laturi a si x , mai putin aria pătratului de latură mx, ceea ce duce la ecuatia unei elipse, y2 = ax – mx2); uploads/Geographie/ 34-pitiriciu.pdf