Remerciez-le!

Remerciez @Admin pour avoir partagé cet document gratuitement, de la manière la plus simple, en partageant sur les réseaux sociaux.

POPESCU, Mihaela, 2014 „Culori şi nume de culori în latină şi în limbile romani

POPESCU, Mihaela, 2014 „Culori şi nume de culori în latină şi în limbile romanice. Privire sintetică”, in Badescu, Ilona / Popescu, Mihaela (eds.), Studia linguistica et philologica in honorem Prof. univ. dr. Michaela Livescu, Craiova, Editura Universitaria, p. 255-269, ISBN 978-606-14-0845-0. CULORI ŞI NUME DE CULORI ÎN LATINĂ ŞI ÎN LIMBILE ROMANICE. PRIVIRE SINTETICĂ Mihaela POPESCU Universitatea din Craiova Cet article se propose de faire le point sur le vocabulaire des termes de couleur en latin, français et roumain. Il s’agit, en fait, d’une analyse sémantico-lexicale et étymologique, réalisée en contrastivité et en diachronie sur les adjectifs qui désignent une appréciation chromatique dans l’espace civilisationnel de l’Antiquité latine et dans les cultures romanes modernes. Je tiens à souligner que cette approche a pour point de départ « ma première démarche scientifique », c’est-à-dire, mon mémoire de licence élaboré, il y a plusieurs années, sous la direction de Mme le professeur Michaela Livescu à laquelle je dédie, avec beaucoup de gratitude et d’émotion à la fois, cette petite contribution. MOTS CLÉ: chromonimes, langues romanes (latin, français, roumain), étymologie, emprunt, analyse sémantique 1. INTRODUCERE Ca orice sistem semiotic, şi cel care formează obiectul de cercetare al acestui studiu apare deosebit de complex nu numai sub aspectul semnificaţiei semnelor care îl compun, ci şi din punct de vedere al evoluţiei şi modificărilor aproape infinite care se produc la nivel referenţial: realitatea extralingvistică (indiferent de epocă, dar mai cu seamă în modernitate) pare să ofere o varietate aproape nelimitată de culori şi nuanţe, iar locutorul o conceptualizează şi o materializează lingvistic la fel de variat şi de complex, adesea, chiar diferit de la o comunitate lingvistică la alta. Căci aşa cum se afirmă adesea în literatura de specialitate, « […], on a pu repérer des cultures qui ne possèdent pas dans leur langue de termes de couleur, n’ayant pas conceptualisé la couleur comme une construction cognitive en soi. D’autres cultures n’ont pas centré leur attention sur les dimensions de teinte, saturation et contraste caractérisant la description scientifique occidentale du ‘phénomène coloré’. […] Enfin, l’analyse de la diversité des modes de dénominations de couleurs fournit des éléments de preuve de la diversité des représentations cognitives des couleurs: différents niveaux de catégorisation, couleur comme dimension abstraite ou rattachée à un objet, etc. » (http://cedill.free.fr/upload_files/300.pdf). Toate aceste variaţii la nivelul paradigmei conceptuale şi/sau aceste incongruenţe reprezentaţionale pot fi puse pe seama acţiunii unor factori extralingvistici (de ordin fiziologic, afectiv, perceptiv), dar şi lingvistici (evoluţia în diacronie a vocabularului unei limbi). Câteva date ştiinţifice prezentate pe scurt vin în sprijinul celor afirmate supra cu privire la caracterul eterogen şi complex al cromaticii în realitatea extralingvistică. Spectrul luminii, proiectat în 1666 de cercetătorul englez Isaac Newton, reprezintă un continuum cromatic divizibil în şapte culori fundamentale sau primare care, prin amestecul mai mare sau mai mic de ALB şi prin diferite grade de intensitate, pot căpăta diverse şi nenumărate nuanţe. Cu toate că în studiile ştiinţifice se arată că o culoare fundamentală poate varia în funcţie de (a) calitate, (b) intensitate şi (c) puritate, în realitatea înconjurătoare există o permanentă trecere de la o culoare la alta, fără a se putea izola o culoare în stare pură drept prototip. Din acest spectru cromatic, la nivelul saussurian ‘langue’ sunt decupate câmpuri sau paradigme lexicale cromatice1 care corespund diferitelor construcţii cromatice conceptualizate de diferitele comunităţi lingvistice. În general, în spaţiul cultural european sunt selectate unsprezece/douăsprezece câmpuri lexicale cromatice care desemnează cele şapte culori fundamentale/primare (/ROŞU/, /PORTOCALIU/, /GALBEN/, /VERDE/, /ALBASTRU/, /INDIGO/, /VIOLET/), cele două aşa-zise non-culori, /ALB/ şi /NEGRU/, respectiv, cele trei culori derivate /BRUN/, /GRI/ şi /ROZ/ (v. Mollard-Desfour 2008: 24). Trebuie precizat că aceste paradigme lexicale cuprind « toutes les nuances de la tonalité, du clair au foncé, parfois même des nuances proches d’une autre tonalité » (Ibid.). Aşadar, complexitatea sistemului cromatic în general, numeroasele posibilităţi de cercetare care se oferă la nivel etimologic şi istoric, lexical, morfosintactic, semantic, pragmatic şi sociolingvistic, implicaţiile afective şi artistice reprezintă tot atâtea argumente în favoarea unui studiu atent al acestui domeniu. Abordarea pe care o propunem reprezintă însă doar o scurtă privire diacronică şi contrastivă asupra adjectivelor care exprimă o apreciere cromatică (altfel spus, asupra cromonime-lor, v. Scurtu (2013: 184-206)) în latină şi în limbile romanice. Este vorba, mai precis, de o analiză semantico-lexicală şi etimologică a termenilor care desemnează numele de culori în latină, franceză şi română, aceasta reprezentând, în fapt, primul meu „demers ştiinţific” elaborat sub îndrumarea doamnei profesoare Michaela Livescu. O simplă Teză de licenţă care avea să îmi deschidă perspectiva copleşitor de interesantă a lingvisticii romanice! Acesta este motivul pentru care am simţit nevoia reluării, după o serie de ani, a unei teme care, deşi a beneficiat de nenumărate şi variate abordări, rămâne inepuizabilă şi fascinantă. Dedic aşadar aceste rânduri doamnei prof. univ. dr. Mihaela Livescu cu gratitudinea şi smerenia unui discipol! O astfel de tematică ar necesita însă un spaţiu amplu de prezentare, motiv pentru care, în lucrarea de faţă, am decis să ne preocupăm doar de ansamblul adjectivelor cromatice care formează, în latină, respectiv, în franceză şi română, paradigmele lexicale care desemnează culorile principale /ALB/, /NEGRU/, /ROŞU/, /GALBEN/, /ALBASTRU/ şi /VERDE/, lăsând deoparte (pentru moment) paradigmele aflate în curs de structurare (/INDIGO/ şi /VIOLET/) sau modalităţile de reprezentare lingvistică a culorilor derivate. De asemenea, trebuie făcută precizarea că nu ne-am ocupat în acest studiu nici (a) de adjectivele care exprimă aprecieri cromatice specializate pe anumite domenii de activitate sau (b) de adjectivele care intră în diferite sintagme sau construcţii frazeologice idiomatice, de asemenea, cu semnificaţia de apreciere cromatică. În ceea ce priveşte analiza propriu-zisă a corpus-ului, se impune precizarea că toate semnificaţiile şi informaţiile etimologice au fost extrase din lucrările lexicografice (explicative şi etimologice) cele mai importante ale fiecărei limbi discutate (v. Bibliografia). 2. CÂMPUL CROMONIMELOR ÎN LATINĂ, FRANCEZĂ ŞI ROMÂNĂ 2.1. Paradigma lui /ALB/ 2.1.1. Limba latină nu dispune de un arhilexem pentru desemnarea semantemului /ALB/, ci prezintă doi termeni fundamentali dispuşi în funcţie de opoziţia [±transparenţă]. Pe de o parte este vorba de ALBUS şi compuşii săi, PERALBUS, SUBALBUS, ALBULUS, ALBIDUS, EXALBIDUS, PERALBIDUS, DALBATUS, EXALBUS. Pe de altă parte, există termenul CANDIDUS şi derivatele CANDIDULUS, PERCANDIDUS, SUBCANDIDUS. Aceste două lexeme se găseau într-o relaţie de proximitate semantică, primul termen desemnând „albul mat, lipsit de strălucire şi afectivitate”, iar cel de-al doilea, „albul strălucitor”. Ideea de [+transparenţă] este subliniată şi în semantemul adjectivelor cromatice denominative NIVEUS (NIVALIS) „alb ca zăpada”, LACTEUS „alb ca laptele”, ARGENTEUS „albul metalic al argintului, albul cel mai pur”, MARMOREUS „sub formă strălucitoare ca marmura albă”, EBURNUS (EBURNEUS) „alb ca fildeşul” (DEL s.v. ALBUS). 2.1.2. În limba franceză, ansamblul termenilor care formează paradigma corespunzătoare este guvernat de lexemul blanc, un cuvânt cu origine germanică, provenit din forma *blank (cf. TLFi), cu semnificaţia originară „strălucitor”. Alături de el, mai fac parte derivatul blanchâtre „alburiu”, diferite lexeme denominative ca: lilial, opalin, laiteux, crème, ivoire, neige, nacré, argenté sau termeni specializaţi ca: blafard, pâle, pâlot, pâlicon, livide, clair, lavé care arată [aproximarea în minus] a culorii /ALB/ şi care sunt utilizaţi în contexte specifice cu referire la ten, piele, faţa umană sau păr, barbă. 2.1.3. În limba română, desemnarea (non-)culorii /ALB/ se face direct cu ajutorul lexemelor alb (şi a numeroaselor sale derivate: albiu, albui, albiniu, alburiu, albicios, albuţ, albuleţ, albişor, albior, albicel, albel, albei, albineţ, alboi, înălbit), dalb sau cu lexeme ca ecru, crem, grej, lilial, blond (blondin), bălan2 (bălănel, bălănuţ), bălai (bălăior), plăviu, plăviţ, plăvan, sur (suriu, suratic), siv, sein, cărunt, grizonat sau indirect, prin termeni derivaţi de la numele unor obiecte, precum coliliu, ninsoriu. Din perspectivă semantică, în cadrul acestui subansamblu de termeni cromatici, există aşadar, în afara celor două lexeme generice, alb, respectiv, dalb şi a derivatelor acestora care aproximează în plus sau în minus culoarea /ALB/, pe de o parte, o serie de galicisme care exprimă această cromatică prin raportare la /GALBEN/, precum: crem, ecru, grej, iar, pe de altă parte, un subansamblu de elemente lexicale care denotă aproximarea lui /ALB/ faţă de /NEGRU/: sur (şi derivatele: suriu, suratic), siv, sein (toate de origine slavă) sau gri (< fr. gris), cărunt (< lat. CANUTUS), grizonat (< fr. grisonnant). 2.1.4. Reţinem aşadar că, din ansamblul termenilor latini care desemnau culoarea /ALB/, doar limba română a moştenit lexemele ALBUS > alb3, respectiv, DALBATUS > dalb, în timp ce franceza a ales înlocuirea formelor latineşti cu termenul blanc provenit din germ. occ. *blank (cf. TLFi). Termenul corespondent lui ALBUS în cuplul dihotomic [+ mat] vs. [+ transparent], – CANDIDUS –, nu s-a păstrat cu semnificaţie cromatică în nicio limbă romanică. 2.2. Paradigma lui /NEGRU/ 2.2.1. Şi în cadrul acestei paradigme, dispoziţia constituenţilor lexicali se realiza în latină tot în funcţie de opoziţia [± transparenţă], termenul marcat fiind NIGER „negru strălucitor”, opusul său, ATER, exprimând nuanţa mată a culorii /NEGRU/. Alături de aceste două lexeme, din aceeaşi paradigmă mai făceau parte FURUUS, un termen rar şi arhaic cu semnificaţia de „sumbru, întunecat” – semnificaţie apropiată, ca şi în cazul lui AQUILUS („negru sau chiar brun foarte închis”), mai degrabă de sensul lui ATER –, respectiv, uploads/Litterature/ culori-si-nume-de-culori-pdf.pdf