Remerciez-le!

Remerciez @Admin pour avoir partagé cet document gratuitement, de la manière la plus simple, en partageant sur les réseaux sociaux.

CÂTEVA OBSERVAŢII CU PRIVIRE LA SEMANTISMUL UNOR ÎMPRUMUTURI LEXICALE DE ORIGIN

CÂTEVA OBSERVAŢII CU PRIVIRE LA SEMANTISMUL UNOR ÎMPRUMUTURI LEXICALE DE ORIGINE FRANCEZĂ DIN LIMBA ROMÂNĂ* Mihaela POPESCU 1. Introducere 1.1. Definit ca un proces complex, bazat pe relaţionarea univocă a două sau a mai multor sisteme lingvistice, pe interferenţa mai multor culturi şi identităţi spirituale, împrumutul lexical îşi depăşeşte astfel statutul de mecanism al creaţiei neologice, căci fiecare cuvânt îşi are propria istorie, o istorie identică şi egală cu cea umană; fiecare cuvânt vorbeşte despre ceea ce suntem şi, mai cu seamă, despre trecut: Les mots ont une histoire, celle de l’Homme. Ils nomment le présent, mais pour qui veut les étudier et remonter jusqu’à leur origine, ils racontent tout notre passé. Retracer l’évolution sémantique des mots relève de la recherche archéologique : en mettant au jour les sens successifs, le sémanticien relève l’évolution de l’Homme et du Monde (transformations de la réalité physique et de la société, variations dans la perception du réel et dans le rapport à autrui, renouvellement des idée…) (Capdeville 2009 : 34). Privit din perspectivă lingvistică stricto sensu, împrumutul lexical reprezintă calea cea mai rapidă, dar şi cea mai comodă, adoptată frecvent în orice sistem lingvistic în efortul de a numi, de a exprima şi de a comunica (v. Lerat 1993: 132, apud Scurtu 2009: 190) realitatea extralingvistică, rolul său primordial fiind acela de contribui la înnoirea, îmbogăţirea şi internaţionalizarea vocabularului unei limbi. În literatura de specialitate, acestui fenomen îi este consacrată o amplă bibliografie, centrată adesea pe relevarea anumitor aspecte referitoare la procesul de integrare şi de adaptare fonetico-fonologică, ortografică, morfosintactică şi semantică a neologismelor rezultate prin împrumut lexical. Diferitele taxonomii operate dintr-o astfel de perspectivă fac distincţie, pe de o parte, între împrumuturile de necesitate, împrumuturi naturalizate, asimilate de sistemul limbii receptoare şi, pe de altă parte, între xenisme (împrumuturi aloglote) şi peregrinisme (cuvinte migratoare, impuse de o anumită „modă lingvistică” – Chadelat: 2000, apud Scurtu 2009: 193) sau între împrumuturi conotative / stilistice, pe de o parte, şi împrumuturi denotative / tehnice, pe de altă parte1. Privit însă din perspectivă semantico-pragmatică, împrumutul lexical se relevă ca marcator socio-cultural care reflectă mutaţiile de natură socială, politică şi culturală existente în viaţa unei comunităţi la un moment dat; este indicator de univers mentalitar sau element distinctiv la nivel axiologic între limbi (cf. Arrivé et al. 1986: 244-252). Mihaela POPESCU 1.2. Valoarea semantico-pragmatică a împrumutului lexical este cel mai bine evidenţiată de „neologismele de sens”, categorie puţin abordată în lingvistica românească, dar pentru care, în cercetările străine (Rastier / Valette 2006 sau Gérard 2008: 20), se vehiculează deja o terminologie aferentă, neosemia. Neosemia, ca mecanism de creaţie neologică, ca fenomen creator de sensuri noi, este o neologie semantică şi constă în dezvoltări ale sensului aceleiaşi unităţi lexicale: Il s’agit de la néologie quand un mot déjà existant dans une langue ajoute un autre sens (Sablayrolles 2000: 150). În general, dezvoltările semantice au la bază diferite tipuri de mutaţii operate la nivelul limbii receptoare: extensii, regresii, analogii, transfer metaforic, transfer metonimic etc., inovaţii realizate fie pe baza unor similitudini între doi referenţi, fie prin accentuarea sau dezvoltarea unui sem existent iniţial în sensul etimonului. Totodată, evoluţia semantică a cuvintelor unei limbi se află în strânsă legătură cu contextul istoric, social şi cultural: Selon les changements de nature sociale, politique et culturelle qui apparaissent dans la société contemporaine, la néologie sémantique crée de nouveaux termes ou mots par l’adjonction d’une nouvelle acceptation à une dénomination déjà existante dans les deux classes envisagées : néologismes et néonymes (Dincă 2009 : 83). Deşi în lingvistica românească problematica „neologismelor de sens” (şi în special cea a unităţilor lexicale cu etimon francez)2 este prea puţin abordată, totuşi, în încercarea de stabilire a unei categorizări semantice pentru împrumuturile de origine franceză pătrunse în limba română, autorii studiului Typologie des emprunts lexicaux français dans la langue roumaine (Fondements théoriques, dynamique et catégorisation sémantique – FROMISEM)3 decelează următoarele tipuri semantice rezultate prin: (i) conservarea – totală sau parţială – a sensului / sensurilor etimonului francez, inclusiv prin păstrarea în limba română a unui sens dispărut astăzi din franceza modernă şi contemporană; (ii) inovaţii semantice operate în limba română, de tipul: (a) specializare a sensului în raport cu cel al etimonului; (b) extensii semantice; (c) dezvoltare a sensului prin transfer metaforic şi conotativ. 1.3. În acest articol ne propunem să ilustrăm fenomenul creaţiei neologice la nivel semantic în arealul împrumuturilor de origine franceză existente în limba română contemporană, pe baza grilei de interpretare propusă supra (v. 1.2.). Corpus-ul nostru este constituit din următoarele cuvinte considerate4 de cele mai importante surse lexicografice româneşti (v. bibliografia), ca fiind împrumutate (şi) din limba franceză: duş, diriginte, garsonieră, milieu şi trombon. Câteva Observaţii Cu Privire La Semantismul Unor Împrumuturi Lexicale De Origine Franceză Din Limba Română* 2. Analiza semantică a împrumuturilor de origine franceză din limba română contemporană 2. 1. Prima categorie, cea a împrumuturilor româneşti de origine franceză caracterizate prin conservarea – totală sau parţială – a sensului / sensurilor etimonului francez este ilustrată, în primul rând, de cea mai mare parte a împrumuturilor denotative / tehnice care prezintă, în general, puţine modificări fonetice, ortografice, morfosintactice şi, mai ales, semantice în adaptarea lor la sistemul limbii române. În această categorie intră cuvinte ca: abazie (din fr. abasie), abces (din fr. abcès), brahiopod (din fr. brachyopode), caolinit (din fr. kaolinite), carcinotron (din fr. carcinotrone), decapaj (din fr. décapage), eredobilogie (din fr. hérédobiologie), foliculită (din fr. folliculite), linotipie (din fr. linotypie), radionevrită (din fr. radionévrite), salpingectomie (din fr. salpingectomie), sufix (din fr. suffixe), timpanită (din fr. tympanite) etc. Şi cea mai mare parte a împrumuturilor de origine franceză conotative / stilistice se caracterizează prin preluarea – totală sau parţială – a sensului / sensurilor cuvântului de origine. Într-o astfel de situaţie este, de exemplu, cuvântul duş, care – după cum reiese şi din tabelul alăturat – conservă aproximativ 90 % din semantismul corespondentului francez, douche. Românescul duş – cu varianta duşă – , atestat pentru prima dată în 1839 (Tiktin 1989), preia sensurile primare: „1. Instalaţie sanitară sau tehnică prin care se asigură ţâşnirea reglabilă şi concomitentă a mai multor jeturi mici de apă”, respectiv, „2. Ansamblu de jeturi de apă realizate cu ajutorul duşului” (DEX 1998), şi, parţial, extensiile metaforice operate de limba franceză pentru a desemna o „vorbă, o veste” (DEX 1998) sau o „întâmplare neaşteptată şi neplăcută”, în expresii ca: Un dus rece: statul roman are nevoie in 2010 de aproape 50 miliarde de lei pentru salariile bugetarilor […] (www.ziare.com/) sau Duş rece pentru alb-violeţi. Poli Timişoara - Internaţional Curtea de Argeş 0-0 (Renaşterea bănăţeană / 07. 04 2010). Singura accepţiune dezvoltată de cuvântul francez douche şi care nu se înregistrează5 la echivalentul românesc este aceea de douche écossaise „duş scoţian” pentru care limba română recurge la expresia cu acelaşi sens: „una caldă, una rece”. DOUCHE (fr.)6 DUŞ (rom.) 1. Projection d'eau sur le corps, sous forme de jet. (a) P. ext. Projection d'un liquide quelconque (sur quelqu'un); ce liquide projeté. (b) Averse à laquelle on est exposé. Sens preluat 2. (a) Appareil à douches. (b) Lieu où se prennent les douches. (a) Sens preluat (b) Sens preluat 3. (a) Réprimande, attitude ou événement qui met fin à un état d'exaltation. (b) (Rare) Qui produit un effet tonique, un bouleversement. (c) Alternance d'impressions, d'actions opposées et vives : Douche écossaise. (a) Sens preluat (b) Sens preluat (c) Sens absent (neînregistrat de sursele lexicografice Mihaela POPESCU româneşti). Există însă numeroase cazuri în care cuvântul românesc nu continuă toate sensurile corespondentului francez, de foarte multe ori în limbă intrând numai accepţiunile impuse de raţiuni de ordin pragmatic sau determinate de contextul socio-istoric. Astfel, o întreagă serie de împrumuturi din franceză a păstrat sensuri vechi ale etimonului, sensuri dispărute din limba actuală. Pot fi încadrate aici cuvinte ca: şuetă (din fr. chouette), decoltat (din fr. décolleté) sau bec (din fr. bec [à gaz]) care au făcut obiectul unor studii în literatura de specialitate românească (v. Brâncuş: 1971: 184-185; Iliescu 1991: 127-128; 2003-2004: 277-280). 2.2. Cel de-al doilea tip de împrumuturi de origine franceză conotative / stilistice este cel rezultat prin inovaţii semantice operate în limba română, cuvântul românesc îmbogăţindu-se cu diferite sensuri care nu se regăsesc în semantismul corespondentului francez. Există, în primul rând, cazuri în care în limba română se realizează o anumită specializare a sensului / sensurilor cuvântului împrumutat din franceză, specializare rezultată fie prin accentuarea şi dezvoltarea unei trăsături semantice, specifică pentru sensul etimologic al cuvântului din limba sursă, fie prin preluarea unor accepţiuni neologice existente în semantismul cuvântului de origine. De exemplu, în afara unor modificări de natură morfologică şi fonetică7, cuvântul românesc diriginte (cu varianta dirigent – Tiktin 1989) – provenit, potrivit surselor lexicografice consultate (Tiktin 1989; DN 1978; MDN 2008)8, din francezul dirigeant, un participiu prezent al verbului diriger (TLFi) – suferă în limba română specializări semantice grefate pe semul primar al corespondentului francez [+ care conduce / + care îşi exercită dreptul de conducere], dar care nu figurează ca sens de sine stătător printre accepţiunile cuvântului românesc, limba română utilizând pentru această accepţiune uploads/Litterature/ popescu-mihaela.pdf