Remerciez-le!

Remerciez @Admin pour avoir partagé cet document gratuitement, de la manière la plus simple, en partageant sur les réseaux sociaux.

Univeristatea Dunărea de Jos , Galaţi Facultatea de Stiinţe Juridice, Sociale s

Univeristatea Dunărea de Jos , Galaţi Facultatea de Stiinţe Juridice, Sociale si politice Disciplina: Dreptul proprietatii intelectuale An: IV, Zi Contractul know-how Coordonator stiintific: Asist.dr. Niculescu Liliana Sudent(a): Tarbuc Ionelia-Camelia Contractul de know-how 1. Definiţie şi natură juridică Know-how-ul a primit pentru ţările Comunităţii Europene o definiţie prin Decizia nr. 4087/88 din 30 noiembrie 1988 a Comisiei Comunităţilor Europene. Potrivit art. 9, decizia este direct aplicabilă şi leagă prin totalitatea prevederilor sale toate statele membre. Cu referire la know-how, decizia, în art. 1 alin. 3 lit. f, g, h şi i. dă următoarele definiţii: - know-how-ul reprezintă un pachet nepatentat de informaţii practice, care rezultă din experienţa şi testarea cedentului de franciză (francizor), care este secret, substanţial şi identificat; - secret, înseamnă că know-how-ul, ca întreg, sau într-o configuraţie sau asamblare precisă a componentelor sale, nu este uşor accesibil sau general cunoscut; nu este limitat în sensul strict al faptului că fiecare componentă individuală a know-how-ului ar trebui să fie total necunoscută sau de neobţinut în afara afacerii francizorului; - substanţial, înseamnă că know-how-ul include informaţii care sunt de importanţă pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii către utilizatorii finali şi, în special, pentru prezentarea bunurilor spre vânzare, procesarea bunurilor corelate cu prestarea de servicii, metode de abordare faţă de clienţi şi management financiar şi administrativ. Know-how-ul trebuie să fie folositor pentru francizat prin capacitatea acestuia de a îmbunătăţi poziţia sa faţă de concurenţă, în special de a îmbunătăţi performanţele francizatului sau de a-l ajuta să pătrundă pe o piaţa nouă; - identificat, înseamnă că know-how-ul trebuie descris într-o măsură suficient de comprehensivă pentru a face posibilă verificarea îndeplinirii criteriilor de confidenţialitate şi substanţialitate. Definiţiile date de actele normative comunitare au ca sursă de inspiraţie soluţiile, experienţa acumulată anterior de către Comisie, prin acordarea exceptărilor individuale în cazul contratelor de franciză. La rândul lor, definiţiile importate de către legiuitorul român au sorginte comunitară. Termenul know-how este preluat în legislaţia noastră prin actul normativ care reglementează regimul juridic al francizei şi definit ca ansamblul formulelor, definiţiilor tehnice, documentelor, desenelor şi modelelor, reţelelor, procedeelor şi al altor elemente analoage, care servesc la fabricarea şi comercializarea unui produs (art. 1 lit. d din O.G. nr. 52/1997). Ulterior intrării în limbajul juridic român al noului termen şi alte acte normative au făcut trimitere la această noţiune. O altă definiţie – mai complexă – este dată de Codul fiscal, potrivit căruia „know-how-ul este orice informaţie cu privire la experienţa industrială, comercială sau ştiinţifică care este necesară pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea unui proces existent şi a cărei dezvăluire către alte persoane nu este permisă fără autorizaţia persoanei care a furnizat această informaţie; în măsura în care provine din experienţă, know-how-ul reprezintă ceea ce un producător nu poate şti din simpla examinare a produsului şi din simpla cunoaştere a programului tehnicii”. Comparând definiţia legiuitorului român cu cea cuprinsă în reglementarea comunitară a acordurilor de franciză (Decizia nr. 4087/88), Ordonanţa nr. 52/1997 include în conceptul de know-how toate informaţiile care servesc la fabricarea şi comercializarea unui produs, şi nu doar pe cele secrete, substanţiale şi identificate. Or protecţia juridică nu poate fi recunoscută decât pentru cele care îndeplinesc aceste condiţii, soluţie la care, în dreptul nostru, nu se poate ajunge decât pe cale de interpretare. Cu privire la natura juridică a contractului de know-how, prima precizare care se impune este înlăturarea confuziei care se face între acest contract şi contractul de licenţă asupra unui brevet. Această confuzie provine din faptul ca know-how – ul este greşit considerat un drept deproprietate industrială, adică un drept exclusiv, privativ, un monopol de exploatare, caracter pecare legea îl recunoaşte exclusiv titularului unui brevet. Posesorul de know-how nu are un drept de proprietate industrială, terţii putând utiliza cunoştinţele ce-i formează obiectul dacă le dobândeşte prin experienţă proprie. În consecinţă, în timp ce contractul de licenţă transmite unei alte persoane dreptul de a exploata invenţia brevetată, ceea ce implică obligaţia pentru titularul de brevet de a nu exercita dreptul de interdicţie pe care legea i-l atribuie spre a-l ocroti împotriva terţilor, contractul de know-how transmite dreptul la cunoştinţele furnizorilor către beneficiar cu efectele relative (res inter aliosacta). Dacă prin contractul de licenţă titularul brevetului îşi asumă o obligaţie de a nu face, posesorul contractului de know-how dă naştere, dimpotrivă, în persoana furnizorului, la o obligaţie de a face. Contractul de know-how se deosebeşte şi de contractul de vânzare – cumpărare sau delocaţie de lucruri, deoarece el nu poate transmite cu efecte erga omnes proprietatea sau folosinţa elementelor încorporate pe care le presupune în mod necesar. El trebuie diferenţiat şi de contractul de antrepriză, deoarece obligaţia pe care o creeazăîn sarcina furnizorului de know-how nu este o obligaţie de rezultat, cum este aceea aantreprenorului, ci una de mijloace. 2. Clasificarea contractelor Contractele know-how se clasifică în funcţie de complexitatea operaţiunii şi în funcţie de interferarea cu alte operaţiuni, după cum urmează: În funcţie de complexitatea acţiunilor de efectuat sunt: 1. Contracte prin care se transferă o tehnologie sau un procedeu tehnic determinat, prin acte simple. 2. Contracte având acelaşi obiect, transferat prin acte complexe şi succesive (care sunt stabilite în mai multe faze). 3. Contracte prin care se transferă procedee tehnice sau produse rezultate din cercetări proprii (ori produse ce se vor obţine succesiv, pe o perioadă determinată). În funcţie de gradul de interferare cu alte operaţiuni sunt: 1. Contracte de know-how pur, când suntem în prezenţa unui transfer care nu e condiţionat de o altă operaţiune. 2. Contracte de know-how combinat, când transferul e un accesoriu ori o consecinţă a altor operaţiuni. 3. Contractul de know-how complementar, atunci când condiţiile de transfer „necesare realizării unor convenţii distincte, se stabilesc separat”. 3. Caracteristici importante Contractul de know-how se caracterizează prin: 1. Noutatea cunoştinţelor relative şi subiective, a căror valoare este concretizată în rezultatele obţinute. 2. Natura confidenţială a cunoştinţelor, în sensul că orice persoană căreia i s-a adus la cunoştinţă un know-how secret se angajează implicit să respecte acest caracter. Încălcarea acestui angajament este calificată drept breach of confidence sau „manifestation of confrance trahie”. 3. Dinamismul operaţiunii constă în faptul că în contract poate exista o clauză de cross- licensing, în urma căreia titularul know-how-ului beneficiază de eventualele perfecţionări ce sunt aduse procedeelor de fabricaţie sau tehnologiilor încorporate, de către utilizator. 4. Complexitatea elementelor componente. Aceste elemente se pot păstra în forme variate, iar operaţiunea tehnică prin aplicarea know-how – ului se dovedeşte a fi un proces în continuă schimbare spre dovedirea unor progrese vizibile în atingerea unui grad tot mai înalt de rentabilitate. Actele normative care reglementează franciza atât pe plan intern, cât şi la nivel comunitar, precizează că know how-ul trebuie să fie secret, substanţial şi identificat. Pe scurt, aceasta înseamnă că acesta nu este uşor de cunoscut sau de obţinut, reuneşte informaţii care sunt de un real folos; termenul identificat face referire la faptul că know-how-ul este formulat într-un mod care permite verificarea îndeplinirii criteriilor de secret şi de substanţialitate. În manifestarea practică, conţinutul noţiunii a depăşit sfera iniţială, cuprinzând următoarele aspecte: abilitate, experienţă, tehnici dobândite prin practicarea îndelungată, cunoştinţe tehnice cu grad variabil de aport intelectual, procedee, metode şi mijloace. 4. Încheierea contractului de know-how Pentru încheierea valabilă a contractului de know-how este necesară existenţa condiţiilor generale de valabilitate a contractelor prevăzute de art. 948 Cod civil (consimţământul părţilor, capacitatea, cauza licită a obligaţiei contractuale, obiectul contractului). În legătură cu obiectul acestui contract, trebuie făcută precizarea că el este destul de greu de identificat. Pentru a putea stabili cu exactitate întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor unui contract de know-how este necesară descrierea cu exactitate în cuprinsul contractului sau într-un document anexat a informaţiilor şi cunoştinţelor nebrevetabile sau brevetabile, dar nebrevetate, precum şi determinarea produsului sau serviciului la care aceste informaţii şi cunoştinţe se aplică, în scopul producerii sau al exploatării lor. Caracterele juridice. Forma contractului. Contractul de know-how este un contract consensual atâta vreme cât se încheie valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor, sinalagmatic, cu titlu oneros, generator de drepturi de creanţă, cu executare succesivă sau imediată, nenumit, principal. În legătură cu forma contractului de know-how, întrucât nu există reglementări legale speciale cu privire la acest contract, părţile sunt cele care hotărăsc în ce formă îşi exprimă acordul de voinţă. Considerăm, totuşi, că sarcina probei privind existenţa şi întinderea know- how-ului este mult uşurată de existenţa unui înscris care să constate acordul de voinţă, precum şi de existenţa unui suport scris de transmitere a informaţiilor şi cunoştinţelor care alcătuiesc know- how-ul. Efectele contractului de know-how În literatura de specialitate s-a atras atenţia că principalul inconvenient în privinţa efectelor contractului de know-how îl constituie faptul că nu există un brevet şi, ca urmare, dacă beneficiarul a primit know-how-ul, şi deci îl cunoaşte acesta nu mai poate fi retras, chiar dacă beneficiarul nu ar mai vrea să plătească redevenţele. Mai mult, în cazul în care se transmite „un know-how secret”, iar caracterul secret dispare fără vina beneficiarului, plata redevenţelor viitoare ar părea că rămâne fără cauză (pentru partea din contract nerealizată). În scopul evitării unor asemenea situaţii, uploads/Geographie/ dreptul-proprietatii-intelectuale 1 .pdf