Remerciez-le!

Remerciez @Admin pour avoir partagé cet document gratuitement, de la manière la plus simple, en partageant sur les réseaux sociaux.

MIC DICŢIONAR DE AUTORI CITAŢI Abelard (1079-1142), lat. Petrus Abaelardus. Emi

MIC DICŢIONAR DE AUTORI CITAŢI Abelard (1079-1142), lat. Petrus Abaelardus. Eminent teolog şi filosof. Pe terenul filosofiei limbajului, învăţatul distinge, pe urmele lui Aristotel, categoria numelor de cea a verbelor, arătînd că, spre deosebire de nume, verbele au forţă conectivă, adică proprietatea de a accepta sau respinge diverse clase de determinanţi. Pentru învăţatul francez, numele au două proprietăţi semantice: referinţa (nominatio), ceea ce termenul denumeşte, şi sensul (significatio), ceea ce auzirea termenului trezeşte în minte, conţinutul său informaţional. Sensul este, aşadar, conţinutul informaţional al noţiunii asociate unui nume în momentul întrebuinţării termenului. Sensul, rezultat al proceselor de percepţie şi de reprezentare, nu se identifică, în viziunea lui Abelard, cu noţiunea. Sensul apare ca produs al unui complex de factori fenomenali, noţiunea este o esenţă. Semantica numelor se aplică în mare parte şi la semantica verbelor. În raport cu proprietăţile semantice ale celor două categorii, numele şi verbele, o propoziţie reflectă existenţa principiului componenţialităţii: întregul numit propoziţie are înţeles numai în funcţie de înţelesurile părţilor constituente. (V. Peter King, „Peter Abelard”, Stanford Encyclopedia of Philosophy, www.seop.leeds.ac.uk, John Marenbon, „Peter Abelard”, în Jorge J. E. Gracia, Timothy B. Noone (editori), A Companion to Philosophy in the Middle Ages, Blackwell, 2002, p. 485-493.) Adelung, Johann Christoph (1732-1806). Lingvist german. Autor al unor lucrări de gramatică şi lexicografie, printre care Über den Deutschen Styl (1785), Grammatisch-kristisches Wörterbuch der Hochdeutschen Mundart, mit beständiger Bergleichung der übringen Mundarten besonders aber der Oberdeutschen (4 vol., 1793-1801), Mithridates oder allgemeine Sprachenkunde mit dem Vater unser als Sprachprobe in beynahe fünfhundert Provided by Diacronia.ro for IP 89.28.46.183 (2019-10-20 11:32:09 UTC) BDD-B33-10 © 2011 Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” CURS DE LINGVISTICĂ GENERALĂ 378 Sprachen und Mundarten (4. vol., 1806-1817). În ultima dintre lucrări se realizează clasificarea limbilor în conformitate cu trei criterii: geografic, tipologic şi genetic. Astfel, limba română („valaha”) este considerată, acordîndu-se întîietate criteriului geografic, un idiom romano-slav. Sînt prezentate, pe baza unor lucrări elaborate de reprezentanţii Şcolii Ardelene (Ioan Molnar Piuariu, Samuel Micu, Gheorghe Şincai), trăsăturile principalelor clase lexico-gramaticale, fiind comentate cele de origine latină. Totodată, se schiţează şi influenţele evidenţiate în plan lexical (slavă, greacă, turcă). În finalul descrierii, sînt publicate ca probe lingvistice mai multe variante ale rugăciunii „Tatăl nostru” (vol. II, 1809, p. 723-737). În istoria lingvisticii, lucrarea Mithridates are importanţă şi pentru că în prefaţa celui de-al doilea volum este întrebuinţat termenul „lingvistică” (Linguistik), pentru a numi disciplina care se ocupă cu cercetarea trăsăturilor limbilor omeneşti. (V. Sylvain Auroux, E.F.K. Koerner, Hans-Josef Niederehe şi Kees Versteegh (ed.), History of the Language Sciences: An International Handbook on the Evolution of the Study of Language from the Beginnings to the Present, vol. II, Walter de Gruyter, Berlin, New York, 2000) Albert cel Mare (1193/1206-1280), lat. Albertus Magnus. Învăţat creştin, supranumit „Doctor Universalis” pentru lucrările sale care acoperă aproape toate domeniile de cunoaştere, aşa cum erau ele recunoscute în Evul Mediu: logică, teologie, metafizică, astronomie, chimie, fizică, botanică, geografie ş.a. Mentor al lui Toma d’Aquino, profesor de teologie la Universităţile din Paris şi Köln şi promotor al ideilor aristotelice, Albert cel Mare a contribuit decisiv la dezvoltarea teologiei şi ştiinţelor, fiind considerat una dintre cele mai strălucite minţi ale perioadei medievale. În istoria ideilor despre limbaj, influenţa lui Albert cel Mare este adesea asociată cu dezvoltarea cadrului ideatic şi cultural care a favorizat înflorirea gramaticilor speculative. (V. Markus Führer, „Albert the Great”, Stanford Encyclopedia of Philosophy, www.seop.leeds.ac.uk, Sylvain Auroux, E.F.K. Koerner, Hans-Josef Niederehe şi Kees Versteegh (ed.), History of the Language Sciences: An International Handbook on the Evolution of the Study of Language from the Beginnings to the Present, vol. I, Walter de Gruyter, Berlin, New York, 2000.) Anderson, John Mathieson (n.1941). Lingvist britanic. Profesor de limbă engleză la Universitatea din Edinburgh (1964-2001). Membru al Academiei Britanice din 1991. Între lucrările sale se numără The Grammar of Case (1971, Gramatica cazului), Modern Grammars of Case (2006, Gramatici moderne ale cazului), The Grammar of Names (2007, Gramatica numelor). Provided by Diacronia.ro for IP 89.28.46.183 (2019-10-20 11:32:09 UTC) BDD-B33-10 © 2011 Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” MIC DICŢIONAR DE AUTORI CITAŢI 379 Arnauld, Antoine (1612-1694). Teolog, filosof şi învăţat francez, părinte al Gramaticii (1660) şi Logicii (1662) de la Port-Royal, monumente de cultură care anunţă zorii modernităţii în ştiinţele umaniste din Europa. Asociată cu jansenismul şi cartezianismul, mişcarea iniţiată de învăţaţii aflaţi în abaţia cisterciană de la Port-Royal des Champs este reprezentată, între alţii, de Claude Lancelot, co-autor al Gramaticii generale şi raţionale, Pierre Nicole, co-autorul Logicii, filosoful Blaise Pascal şi dramaturgul Jean Racine. Vederile teologice pe care le-a exprimat în diverse ocazii au condus la excluderea lui din rîndul învăţaţilor de la Sorbona (1656) iar scrierile sale au fost declarate eretice, astfel încît Gramatica şi Logica au fost publicate sub protecţia anonimatului. Ascoli, Graziadio Isaia (1829-1907). Lingvist italian, întemeietor al glotologiei, fondator al şcolii italiene de lingvistică comparativ-istoric şi dialectologie. Figură ilustră a vieţii social-culturale italiene din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, profesor la prima catedră italiană de lingvistică diacronică, înfiinţată la Academia ştiinţifico-literară din Milano, astăzi Universitatea din Milano, Ascoli a contribuit la dezvoltarea ştiinţelor limbii cu o seamă de lucrări, cele mai cunoscute fiind Studi orientali e linguistici (1844-1845), Studi critici (1860), Lezioni di fonologia comparata del sanscrito, del greco e del latino (1870). Este fondatorul faimoasei serii Archivio glottologico italiano (Arhiva de studii lingvistice italiene). Augustin (de Hipona), lat. Aurelius Augustinus (354-430). Doctor al Bisericii Romano-Catolice, figură emblematică a creştinismului occidental, unul dintre marii învăţaţi ai lumii vechi. Opera sa, de importanţă capitală pentru înţelegerea relaţiilor între gîndirea antică şi fundamentele filosofice ale creştinismului, cuprinde lucrări de referinţă pentru istoria culturală a Europei, precum Contra Academicos (Contra Academicilor, 386-387), De Libero Arbitrios (Despre liberul arbitru, 387-395), De Magistro (Despre învăţător, 389), Confessiones (Confesiuni, 397-401), De Trinitate (Despre Trinitate, 399-422), De Civitate Dei (Cetatea lui Dumnezeu, 413-427) etc. (v. James. J. O’Donell, Stanford Encyclopedia of Philosophy, www.seop.leeds.ac.uk;). Aurifaber, Johannes (c.1295-1333). Scolastic german. Autor al lucrării Determinatio de modis significandi (1332). Austin, John Langshaw (1911-1960). Filosof al limbajului. Profesor de filosofie morală la Universitatea Oxford. Cea mai mare parte a operei sale a fost publicată postum: Philosophical Papers (1961), Sense and Sensibilia (1962). În lucrarea How to do things with words (1962) sînt transcrise conferinţele pe care Provided by Diacronia.ro for IP 89.28.46.183 (2019-10-20 11:32:09 UTC) BDD-B33-10 © 2011 Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” CURS DE LINGVISTICĂ GENERALĂ 380 Austin le-a susţinut la Harvard (1955) şi Berkeley (1958). Centrală în teoria învăţatului britanic este noţiunea act de limbaj, fiind realizată, pe de o parte, distincţia între enunţuri constative şi enunţuri performative, iar, pe de altă parte, se deosebeşte actul locutoriu (actul „de a spune ceva”, Austin, 2005: 95) de cel ilocutoriu („performarea unui act în spunerea a ceva”, Austin, 2005: 99) şi perlocutoriu („ceea ce facem să se întîmple sau obţinem prin spunerea a ceva”, Austin, 2005: 107). Ideile sale s-au dovedit extrem de fertile pe terenul pragmaticii şi al analizei discursului. (V. J. L. Austin, Cum să faci lucruri cu vorbe, traducere din limba engleză de Sorana Corneanu, prefaţă de Vlad Alexandrescu, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2005.) Bacon, Francis (1561-1626). Învăţat şi om de stat englez. Părinte al empirismului. Opera sa este împărţită de unii exegeţi în trei categorii: scrieri filosofice (Novum Organum, 1620), scrieri literare (The Essays, 1601) şi scrieri profesionale (cuvîntări şi texte juridice). Contribuţia sa fundamentală la dezvoltarea culturii constă în dezvoltarea unei teorii a inducţiei (generalizarea inductivă se întemeiază pe evidenţe empirice). Bacon, Roger (1214/1220-1292). Scolastic englez. Studiază la Oxford şi la Paris. Adept al ideilor aristotelice, este autor al unor lucrări de gramatică şi logică: Summa grammatica (aprox. 1240), De signis (1260) etc. Acestor lucrări li se adaugă alte însemnări de astrologie, alchimie şi medicină, fapt ce i-a determinat pe exegeţi să afirme că Roger Bacon este unul din părinţii ştiinţei experimentale. Balbi, Adriano (1782-1848). Mare geograf italian. Autor al unor importante lucrări de specialitate scrise în colaborare cu geografi importanţi ai vremii sale. Între scrierile sale se numără Prospetto politico-geografico dello stato attuale del globo (1808), Atlas ethnographique du globe, ou classification des peuples anciens et modernes d’après leurs langues (primul volum, 1826), Abrégé de géographie (1833), Elemente di geografia generale (1844) etc. În istoria reflecţiilor privind originea şi evoluţia limbajului, Adriano Balbi rămîne între fondatorii geografiei lingvistice, întrucît ideile sale, cuprinse în Introduction à l'atlas ethnographique du globe (1826), fac dovada unei erudiţii care transcende cîmpul cercetărilor de geografie. Merită reţinute, de exemplu, consideraţiile sale cu privire la relaţia între naţiune şi limbă, observaţiile referitoare la importanţa contactelor lingvistice, criteriile avute în vedere în clasificarea limbilor. Bally, Charles (1865-1947). Lingvist elveţian, discipol al lui Ferdinand de Saussure. Studiază la universităţile din Geneva şi Berlin. Reprezentant de seamă Provided by Diacronia.ro for IP 89.28.46.183 (2019-10-20 11:32:09 UTC) BDD-B33-10 © 2011 Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” MIC DICŢIONAR DE AUTORI CITAŢI 381 al Şcolii de la Geneva, devine, din 1913, titularul catedrei de lingvistică generală şi indo-europenistică de la Universitatea din Geneva, rămasă vacantă după moartea lui F. de Saussure. Este considerat întemeietorul stilisticii moderne şi unul din uploads/Litterature/ dictionar-de-lingvisti.pdf