Remerciez-le!

Remerciez @Admin pour avoir partagé cet document gratuitement, de la manière la plus simple, en partageant sur les réseaux sociaux.

Oglinzi paralele: Este puterea de reprezentare o veritabilă putere? Conf. univ.

Oglinzi paralele: Este puterea de reprezentare o veritabilă putere? Conf. univ. dr. RADU RIZOIU Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti Motto: I’ve got the power to fly into the wind The power to be free to die and live again This power’s like fire, fire loves to burn (...) This power’s greater than love and of hate This is the power of will and of fate1 1 Manowar, The Power, „Louder Than Hell” (1996). MIROIRS PARALLELES: LE POUVOIR DE REPRESENTATION EST-IL UN VRAI POUVOIR ? RESUME Vues les dispositions (apparemment) claires de l’article 1295, la question contenue dans le titre semble superflue. Quand-meme, la presente recherche a mis en evidence toute une serie de zones d’ombre dans la theorie juridique du pouvoir, des ombres qui assurent une image nuancee du pouvoir de representation. En fonction du sens que l’on attribue au terme «pouvoir» dans le contexte juridique, il est possible que certaines formes de representation ne se concretisent pas dans un veritable pouvoir. Il parait que seulement la representation legale de la personne morale (par le biais de ses organes d’administration) remplie les criteres pour etre qualifiee comme un pouvoir au vrai sens du mot. En analysant la representation de la personne morale sous l’angle du pouvoir (dans une approche hohfeldienne), nous avons essaye de relever une serie de particularites destinees a offrir une image plus claire du role des administrateurs de la personne morale. Cette qualification donne des reponses aux problemes qui apparaissent frequemment dans la pratique judiciaire et pour lesquels les mecanismes d’unification de la jurisprudence n’ont pas (encore) reussi d’offrir une solution. La conclusion de l’etude va dans le sens qu’il faut faire une distinction claire entre le principe de la protection du tiers de bonne-foi (qui fait que la representation agisse comme un pouvoir) et l’eventuelle responsabilite du representant pour les actes ainsi conclus (valablement). La zone de depassement du pouvoir de representation semble etre justement l’espace ou la representation releve vraiment sa nature juridique de veritable pouvoir ! Mots-cles: pouvoir juridique; representation; administrateur; personne morale; mandat. PARALLEL MIRRORS: IS THE POWER OF AGENCY A TRUE POWER? ABSTRACT Under art. 1295 of the Romanian Civil Code, the entitlement of a representative is qualified as a power. Under these circumstances, the title seems to be a mere rhetorical question. However, the paper tries to demonstrate that is not a black and white issue, but rather there are some shades of grey involved. Depending on the meaning of what „power” should mean in legal terms, not all cases of agency could meet the test of a true power. It appears that only the position of a director of a legal entity justifies the qualification of power. By analyzing the position of a legal representative of a legal entity (in a hohfeldian paradigm), we emphasized several peculiar issues that shed a new light on the role of the director as agent. By using this theory, frequent questions posed to the judiciary could be answered in a simpler manner and conflicting case law could be reduced (a task that was not successful up to now through the efforts of interpretive decisions). The main thesis is that protection of bona fide third party (that enables the agency to act as a true power) should be distinguished from the (potential) liability of the agent caused by concluding an (valid) act. The area where the limits of the power are trespassed is exactly where agency truly shows itself as a real power! Keywords: legal power; agency; director; legal entity; power of attorney. INTRODUCERE. Puterea este un concept2 pe care dreptul privat încearcă să-l oculteze. Încă din definiţia raporturilor de drept privat ca având la bază egalitatea (juridică) dintre subiecte3, pare că dreptul privat este ostil ierarhiilor4. Or, puterea este un factor de ierarhizare, de aşezare a subiectelor după o ordine a subordonării. Această viziune este însă înşelătoare5. De exemplu, izvoarele dreptului civil sunt ierarhizate (lege, uzanţe, principii) în chiar primul articol al Codului civil6. În ceea ce priveşte persoanele, după ce art. 30 C. civ. exprimă principiul egalităţii (ca o reflectare în planul dreptului privat a principiului fundamental exprimat de art. 16 din Constituţie7), se grăbeşte să adauge (cu titlu de principiu general) interesul superior al copilului [art. 263 C. civ.]8 sau, la modul general, primatul interesului persoanei ocrotite [art. 104 C. civ.]9. Putem afirma, aşadar, parafrazându-l pe Orwell, că „toate persoanele sunt egale, dar persoanele ocrotite sunt mai egale decât celelalte... ”10. 2 Alte ştiinţe sociale consideră că puterea este atât de prezentă în societatea contemporană, încât a devenit o realitate (aproape) palpabilă. A se vedea Ch. Ramond, Le noeud gordien. Pouvoir, puissance et possibilite dans les philosophies de l’âge classique, în J.-Ch. Goddard, B. Mabille (eds.), „Le pouvoir”, Vrin, Paris, 1994, p. 109: „possede, desire ou redoute, le pouvoir est un objet si concret, si universel, qu’il en deviendrait presque palpable”. 3 A se vedea M. Nicolae, Drept civil. Teoria generală, vol. I, Teoria dreptului civil, Ed. Solomon, Bucureşti, 2017, p. 13. 4 Conceptul de „ierarhie” este introdus de către Dionisie Presudoareopagitul în contextul organizării bisericii creştine. A se vedea G. Agamben, Împărăţia şi gloria. Pentru o genealogie teologică a economiei şi a guvernării, Ed. Tact, Cluj-Napoca, 2017, p. 202: „Însăşi inventarea termenului de hierarchia (...) este grăitoare: (...) ea nu înseamnă «ordine sacră», ci «putere sacră»„. 5 „Putere înseamnă, în primul rând şi simplu spus, capacitatea de a influenţa comportamentul altor oameni” (R. Neumann, Puterea puterii, Ed. Baroque Books & Arts, Bucureşti, 2015, p. 6). 6 A se vedea M. Nicolae, op. cit., vol. I, pp. 321-331. 7 A se vedea S.E. Tănăsescu, Principiul egalităţii în dreptul românesc, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999, passim, pentru o tratare monografică a acestui principiu. Pentru distincţia dintre egalitatea formală şi cea materială, ibidem, pp. 19-28. Adde M. Nicolae, op. cit., vol. I, pp. 256-258. 8 A se vedea M. Avram, Drept civil. Familia, ed. a 2-a revăzută şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2016, pp. 477-478. 9 A se vedea V. Bîcu, Ocrotirea persoanei fizice prin mijloace de drept civil, în M. Nicolae (coord.), „Drept civil. Persoanele”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 210. 10 A se vedea G. Orwell, Ferma animalelor, Ed. Polirom, Iaşi, 2012. Dacă puterea ocrotitorului s-a transformat într-o autoritate11, în cazul reprezentării legea vorbeşte în continuare de „puterea de a reprezenta”12 [art. 1.295 C. civ.]. Dar în ce constă această putere şi, mai ales, cum se exercită13 ea în planul dreptului (privat)? Vom încerca în cele ce urmează să răspundem (parţial) la aceste întrebări pornind de la un excurs istoric în dezvoltarea conceptului de „putere” (I), pentru a vedea în ce fel acesta a pătruns în sfera dreptului privat (II), pentru ca apoi să ne concentrăm pe analiza puterii de reprezentare (III) şi să reliefăm câteva consecinţe prin care (noua?) concepţie adoptată de noul Cod civil elucidează câteva mistere ale reprezentării persoanei juridice (IV). 11 A se vedea M. Avram, Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine: o incursiune în logica autorităţii şi a puterii în dreptul privat, în M. Nicolae, R. Rizoiu, L. Toma-Dăuceanu (eds.), „In honorem Valeriu Stoica. Drepturi, libertăţi şi puteri la începutul mileniului al III-lea”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2018, pp. 959-971. 12 A se vedea Gh. Buta, Reprezentarea, în M. Uliescu (coord.), „Noul Cod civil. Studii şi comentarii”, vol. III, partea I, „Cartea a V-a, Despre obligaţii (art. 1164-1649)”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pp. 275-279. 13 Practic, o putere care nu se exercită pare să îşi rateze menirea. Cu privire la distincţia între potestas şi exercitarea sa, a se vedea G. Agamben, Împărăţia şi gloria, cit. supra, pp. 135-136. Altfel spus, puterea ca atare (potestas) se vădeşte doar în exerciţiul său, altfel este o simplă autoritate (auctoritas) (ibidem, p. 140). Prin urmare, nu ne propunem să analizăm diferitele forme ale puterii în planul juridic14 şi nici să realizăm o monografie a reprezentării în dreptul privat15. Ne vom limita prezentarea la zona de interferenţă, unde reprezentarea (se) foloseşte (de) o reală putere. După cum vom încerca să argumentăm, această zonă este mai restrânsă decât ne lasă să credem dispoziţia generală din art. 1.295 C. civ.16. În definitiv, puterea pare a fi tot ce există în societatea noastră17... 14 Pentru o încercare de sinteză a tematicii, a se vedea V. Stoica, Despre puterea de reprezentare, în prezentul volum, p. 27 şi urm. 15 Pentru o prezentare mult mai detaliată, a se vedea I.F. Popa, Ipoteza falsus procurator, în prezentul volum, p. 193 şi urm. 16 Pentru a oferi un exemplu de complexitate care se ascunde în spatele afirmaţiei generoase din art. 1.295 C. civ., vom cita o afirmaţie extrem de percutantă: „Reprezentarea este puterea unei persoane de a încheia acte juridice în numele altei persoane. Întrucât reprezentarea este o putere, ea este concomitent atât un drept, cât şi o obligaţie” (R. Dincă, Contracte civile speciale în noul Cod civil. Note de curs, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 226). Vom încerca în prezentul studiu să demonstrăm că reprezentarea nu este mereu o putere şi că, uploads/Philosophie/ radu-rizoiu-oglinzi-paralele-este-puterea-de-reprezentare-o-veritabila-putere.pdf