Remerciez-le!

Remerciez @Admin pour avoir partagé cet document gratuitement, de la manière la plus simple, en partageant sur les réseaux sociaux.

4 TEORIA MODERNĂ A BIBLIOGRAFIEI: ASPECT CONCEPTUAL Nelly Ţurcan  Rolul biblio

4 TEORIA MODERNĂ A BIBLIOGRAFIEI: ASPECT CONCEPTUAL Nelly Ţurcan  Rolul bibliografiei în societatea informaţională  Apariţia şi definirea noţiunii „bibliografie”  Esenţa bibliografiei. Concepţii bibliografice 1. Rolul bibliografiei în societatea informaţională Bibliografia este o parte indispensabilă a diverselor activităţi, printre care este activitatea bibliotecară, bibliologia, activitatea editorială, de informare şi documentare, etc. Esenţa socială a activităţii informaţionale este condiţionată de necesitatea producerii, difuzării, păstrării şi utilizării informaţiei în societate. Este recunoscut faptul, că cel care deţine informaţia cea mai actuală şi completă, produce şi marfa cea mai competitivă, obţinând, prin urmare, profituri mai mari. Informaţia devine în condiţiile actuale ea însăşi o marfă, un obiect de bază al activităţii de producţie şi de consum. Astăzi informaţia este considerată drept resursa strategică principală a societăţii umane. Se vehiculează tot mai mult conceptul de societate informaţională, în care toate eforturile sunt îndreptate spre obţinerea şi utilizarea informaţiei, necesare pentru orice activitate socială, politică, culturală. În condiţiile actuale informaţia ajunge să fie un factor fundamental al dezvoltării societăţii, fiind abordată ca resursă economică principală. Ideea accesului tuturor la informaţie s-a transformat dintr-un postulat declarativ într-o realitate obiectivă. Ea este recunoscută drept bază a constituirii şi afirmării democraţiei în toată lumea. În acelaşi timp devine tot mai actuală problema securităţii resurselor informaţionale, protejării lor, prevenirii utilizării informaţiei în scopuri distructive. Prin urmare informaţia se transformă într-un instrument principal de evoluţie a societăţii, o armă importantă şi cel care o posedă, deţine o putere extraordinară. Deţinerea informaţiei şi cunoaşterea tuturor metodelor, formelor şi tehnicilor de 5 producere, difuzare, păstrare şi utilizare a informaţiei este o necesitate obiectivă pentru orice persoană, iar pentru un specialist în domeniul activităţii de informare şi documentare este o necesitate primordială. Aceasta explică interesul faţă de diverse resurse informaţionale, care constituie o parte importantă a procesului comunicaţional. Fiecare etapă de dezvoltare a societăţii se caracterizează prin apariţia şi utilizarea anumitor mijloace de comunicare. Principalele sunt – comunicarea verbală, scrisul, cartea manuscrisă, cartea tipărită, documentul (cartea) electronică. Este important să menţionăm, că mijloacele de comunicare menţionate reflectă anumite schimbări calitative, dialectice, transformări în dezvoltarea aceluiaşi fenomen social – activitatea informaţională (comunicaţională). Din punct de vedere istoric, orice formă nouă a acestui fenomen nu neagă forma veche, dar reflectă permanent continuitatea dezvoltării, trecerea pe o treaptă mai superioară, păstrând în procesul de dezvoltare tot ce este mai preţios, progresist din ceea ce s-a obţinut în etapele precedente. Deci, activitatea informaţională utilizează un sistem de mijloace, structura formativă a căreia constă din diversitatea menţionată mai sus. Particularitatea tuturor acestor mijloace constă în caracterul lor informativ. Astfel, de informaţie, potrivit academicianului A. Ursul, “este greu de numit un gen al comunicării umane, în care să nu-şi găsească reflectare, într-o măsură sau alta, conceptul de informaţie”1. În acelaşi timp, ca orice noţiune abstractă, informaţia comportă un şir de dificultăţi la înţelegerea şi definirea exactă, fiind o categorie polivalentă. Majoritatea definiţiilor aduse de diferiţi autori tratează doar un anumit aspect al termenului. Cel mai înalt nivel al informaţiei îl constituie informaţia socială, care poate fi concepută ca o reflectare a conţinutului lumii obiective în conştiinţa individuală şi socială. Dar conţinutul nu poate exista în afara materializării într-o formă anumită. În aşa fel, informaţia fiind o reflectare a conţinutului, poate exista într-o anumită formă, în calitate de care pot fi diferite sisteme de semne (sisteme semiotice). Informaţia socială nu poate să apară şi existe în afara activităţii 1 Ursul, A. Informaciâ: Metodologičeskie aspekty .– M., 1971 .– P. 184. 6 unei societăţi sau unui sistem de semne. Astfel, pentru existenţa obiectivă a informaţiei sunt necesare cel puţin două condiţii: existenţa şi utilizarea unui sistem (sau mai multor sisteme) de semne şi a unui purtător material. Deci, orice mijloc al activităţii informaţionale în realitate reprezintă o unitate organică a conţinutului (informaţiei), sistemului de semne (limba ş.a.) şi purtătorului material (hârtie, monitor ş.a.). Particularitatea principală a activităţii informaţionale constă în faptul că ea reprezintă în societate un intermediar spiritual între oameni, asigurându-i pe toţi şi pe fiecare în parte cu informaţia necesară. Datorită importanţei sociale şi complexităţii proceselor efectuate, utilizării diverselor metode, forme şi mijloace la o anumită etapă istorico-culturală de dezvoltare a societăţii se conturează o formă a activităţii informaţionale – bibliografia (activitatea bibliografică). Apariţia bibliografiei a fost condiţionată de necesitatea gestionării activităţii informaţionale, care permite crearea unei imagini bibliografice a lumii. În prezent se pune problema constituirii infrastructurii informaţionale globale, care presupune deja dimensiuni cu totul noi de păstrare a informaţiei, o interactivitate absolută, o viteză mult mai mare de prelucrare şi de transmitere a datelor, precum şi mijloace mai flexibile de căutare. Evident, crearea unei asemenea infrastructuri este posibilă numai prin unirea eforturilor mai multor state, fiecare din ele dezvoltându-şi propria infrastructură informaţională naţională – „o împletire virtuală a reţelelor de comunicaţie, calculatoarelor, bazelor de date şi a tehnicii uzuale, care va livra nemijlocit utilizatorilor volume enorme de informaţie”2. Bineînţeles, pentru integrarea infrastructurilor naţionale se cere respectarea principiilor fundamentale de constituire a resurselor informaţionale cumulate şi coordonarea caracteristicilor tehnico-tehnologice de bază, implicând un nivel tehnologic mai avansat. Devine tot mai evident faptul, că sursele de informaţie pe purtătorii tradiţionali sunt mereu completate şi înlocuite cu informaţia pe suport electronic, informaţie ce poate fi multiplicată în proporţii nelimitate şi devenită accesibilă imediat prin reţeaua 2 Gilârevskij, R. S. Naučnaâ biblioteka v èpohu èlektronnyh kommunikacij // Naučnye i tehničeskie biblioteki .– 1998 .– Nr. 7 .– P. 5. 7 globală, indiferent de timpul şi locul în care se află utilizatorul. Sporirea vitezei de producere a informaţiei, perfecţionarea mijloacelor de elaborare şi difuzare a ei, transformările intervenite în principiile de comunicare interumană au dus la apariţia paradigmei supermagistralei informaţionale, care, după aprecierea cercetătorilor, presupune unirea organică a două componente – infrastructurii telecomunicaţionale corespunzătoare şi a resurselor informaţionale: biblioteci, arhive, centre de informare. Această reţea puternică de transmitere a datelor formează baza infrastructurii informaţionale, având drept funcţie de a lega utilizatorii cu sursele de informaţie: biblioteci, birouri de informare, instituţii medicale, de învăţământ etc. Cercetătorii compară elaborarea paradigmei supermagistralei informaţionale prin importanţă sa cu inventarea tiparului, ea oferind posibilităţi principial noi de acces la informaţie 3. Deci, epoca actuală este caracterizată prin constituirea şi afirmarea unui tip conceptual nou de societate, definită prin extinderea informaţiei în toate sferele vieţii umane. În acest context, principalelor institute informaţionale şi comunicaţionale ale societăţii – învăţământului, sferei ştiinţifice şi de cercetare, mass-media, bibliotecilor, centrelor de informare, – le revin sarcini deosebite, legate de asigurarea funcţionării informaţiei în societate şi crearea condiţiilor pentru o comunicare adecvată şi eficientă. Fiecare dintre noi, cei ce trăiesc astăzi, este implicat, într-un mod sau altul, în acest proces, având posibilitatea de a contribui la intensificarea şi perfecţionarea mersului rapid al societăţii spre viitor. Datorită dezvoltării mijloacelor telecomunicaţionale bibliografia utilizează realizările tehnologiilor informaţionale. De rând cu formele tradiţionale de prezentare a informaţiei bibliografice se creează şi forme noi, de exemplu, sisteme informaţionale automatizate, baze de date etc. Deci, în societatea contemporană bibliografia influenţează gestionarea întregului sistem al mijloacelor activităţii informaţionale. 3 Eršova, T. V.; Hohlov, Û. E. Informacionnoe obŝestvo i buduŝee biblioteki // Biblioteki i associacii v menâûŝemsâ mire: Novye tehnologii i novye formy sotrudničestva .– 1997 .– Vol. I .– P. 47. 8 2. Apariţia şi definirea noţiunii „bibliografie” Noţiunea „bibliografie” apare la o anumită etapă de formare a activităţii informaţionale, când este conştientizată necesitatea dezvoltării unei astfel de sfere de activitate socială şi culturală. Cu certitudine, putem evidenţia patru perioade în istoria bibliografiei: I perioadă – apariţia bibliografiei în Grecia Antică (sec. V până la era noastră), care era concepută ca scrierea cărţilor, muncă a copiatorilor de cărţi (bibliografi); II perioadă – formarea bibliografiei (sec. XVII – XVIII) ca ştiinţă generalizatoare despre carte şi studiul cărţii şi ca gen literar specific; III perioadă – formarea bibliografiei (sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX) ca ştiinţă din ciclul bibliologic; IV perioadă – (perioada actuală) – conceperea bibliografiei ca o sferă specifică a activităţii informaţionale. Cuvântul bibliografie provine din limba greacă de la biblion (carte) şi graphi (scriere) 4. În antichitate bibliografie însemna „scrierea cărţilor”, iar bibliografi erau copiştii, scribii de manuscrise. În lumea antică profesia de bibliograf era stimată şi apreciată, deoarece copierea cărţilor putea fi efectuată numai de oameni cărturari care aveau un scris caligrafic. Astfel, de la apariţia sa bibliografia însemna sfera, care în prezent o numim studiul cărţii. Dezvoltarea bibliografiei în actualul sens începe numai după inventarea tiparului, ea fiind deosebit de mult influenţată de răspândirea şi dezvoltarea tipăriturilor. Pe măsura acumulării materialului apare necesitatea prelucrării şi reflectării tipăriturilor în surse. A doua etapă este legată de formarea în sec. al XVII- lea în Europa a sistemului de ştiinţe, care funcţionează cu unele schimbări şi modificări, până în prezent. Cuvântul bibliografie de rând cu alte cuvinte bibliologie, bibliosofie, biblionomie, bibliognozie etc. determina ştiinţa despre carte. K.Simon considera că termenul bibliografie putea fi împrumutat din experienţa existentă sau inventat prin analogie, folosind experienţa altor ştiinţe (de exemplu, geografie). Termenul bibliografie, cu sensul actual, provine de la cuvântul latin bibliographia, care în 1633 a fost folosit pentru prima dată de medicul francez, bibliotecarul 4 Manfré, G. Guida bibliografica: uploads/Geographie/ articol-teoria-bibliografiei-culegere-2-nturcan-pdf.pdf