Remerciez-le!

Remerciez @Admin pour avoir partagé cet document gratuitement, de la manière la plus simple, en partageant sur les réseaux sociaux.

XI. Chestionar la unitatea de curs Dreptul proprietăţii intelectuale 1. Definiţ

XI. Chestionar la unitatea de curs Dreptul proprietăţii intelectuale 1. Definiţia şi particularităţile dreptului proprietăţii intelectuale Noţiunea dreptului proprietăţii intelectuale are o evoluţie istorică îndelungată, care deşi este folosită cu această denumire încă nu şi-a găsit definirea precisă. Dumirea de drept al proprietăţii intelectuale a născut controverse în literatura juridică de specialitate, unele opinii punînd sub semnul întrebării corectitudinea noţiunii menţionate, deoarece drepturile asupra produselor spiritului uman nu pot fi asimilate pe deplin cu drepturile de proprietate. Lipsind o reglementare specială a creaţiilor spirituale, în perioada secolelor XV-XVIII de cristalizare a regimurilor privind dreptul asupra creaţiilor intelectuale, s-a încercat să se aplice regulile dreptului comun pentru a se asigura protecţia acestuia. Soluţia cea mai eficientă şi mai îndemînă pentru vremurile respective nu reprezintă astăzi o idee ce poate fi apreciată de specialiştii în domeniu, întrucît între noţiune de drept de proprietate ca drept real absolut şi drepturi intelectuale morale şi patrimoniale, există diferenţe clare de regim şi caractere juridice. Alţi autori consideră că denumirea de proprietate intelectuală îşi are originea în preluarea şi traducerea greşită în dreptul francez a cuvîntului anglo-american “property”, dîndui-se sensul de proprietate. În dreptul american însă noţiunea de “property” este mai largă decît sensul de proprietate, incluzînd şi drepturi personale. Denumirea adoptată pentru categoria de drepturi născute din creaţiile spiritului este criticabilă şi din alte puncte de vedere, astfel subliniem că instituţiile care formează ramura dată, nu se referă întotdeauna la creaţiile intelectuale, în sensul că sunt rezultate produse ale spiritului. Avem în vedere mărcile şi indicaţiile geografice, care sunt instituţii ale dreptului proprietăţii intelectuale, însă ele nu sunt legate de creaţiile spirituale. În al doilea rînd, regimul juridic al creaţiilor intelectuale diferă de regimul proprietăţii din dreptul comun şi dreptul mare, considerăm că în loc de “proprietate intelectuală” este de preferat “noţiunea de drepturi intelectuale”, însă fiind faptul că noţiunea de proprietate intelectuală este utilizată în cuprinsul legilor naţionale şi al Convenţiilor naţionale, nu putem folosi noţiunea în cauză. Dreptul proprietăţii intelectuale – este un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile sociale prinvind crearea şi valorificarea rezultatelor activităţii intelectuale a oamenilor.  Obiectul dreptului proprietăţii intelectuale. Dreptul proprietăţii intelectuale desemnează totalitatea drepturilor legate de protecţia relaţiei intelectuale a autorilor de opere ale spiritului şi ale rezultatelor activităţii de creaţie sub formele cele mai variate, precum şi protecţia celor mai importante semne distinctive ale activităţii de comerţ. Elementele constitutive ale proprietăţii intelectuale sunt: a) dreptul de autor şi drepturile conexe: -dreptul de autor ca instituţie juridică cuprinde totalitatea normelor juridice, care reglementează raporturile privind realizarea şi protecţia operelor literale, artistice sau ştiinţifice. -drepturile conexe - includ drepturile artiștilor apărute ca urmare a interpretării , drepturile legate de înregistrările efectuate de producătorii de fonograme și drepturile apărute urmare a emisiei programelor de radio și televiziune. b) dreptul proprietăţii industriale -ca instituţie juridică reprezintă totalitatea normelor juridice, care reglementează raporturile privind creaţiile intelectuale aplicabile în industrie şi la semnele distinctive ale acestei activităţi. 2. Dreptul proprietăţii intelectuale din perspectiva istorică În antichitate dreptul proprietăţii intelectuale se reducea la dreptul autorului asupra manuscrisului operei, astfel, în digestele (opera) cercetătorii au găsit referiri la furtul de manuscrise considerate altfel decît alte bunuri, care făceau obiectul unor acte de sustragere. Manuscrisele nu erau considerate doar bunuri cu valoare economică, ci şi opera legată de persoana creatorului, considerată creaţie a spiritului. În Alexandria de exemplu plagiatorii erau sancţionaţi prin “blam public” (condamnare publică pentru ceva). Deci, drepturile morale se bucurau de o anumită recunoaştere, chiar dacă nu erau protejate legal. În Grecia antică manuscrisele erau difuzate la mari depărtari şi drepturile autorilor erau limitate de dreptul asupra manuscrisului. Comerţul cu manuscrise nu asigura şi protecţia drepturilor autorilor acestor manuscrise. În evul mediu i-a amploare industria copiştilor şi dreptul exclusiv de transcriere a manuscriselor. O lungă perioadă de timp asupra acestei activităţi au ţinut monopol călugării pentru ca mai tîrziu să devină o industrie în mîna universităţilor. Abia, la sfîrşitul sec. XVII apare conceptul de proprietate intelectuală, iar la începutul sec. XVIII este întîlnit şi conceptul de drept de autor. Începe să prindă contur ideea, potrivit căreia autorii creînd opera oferă colectivităţii servicii cu mult mai importante decît tipografii care le comercializează. În 1709 în Anglia a fost adoptată prima lege a dreptului de autor care avea drept scop încurajarea ştiinţei şi culturei, prin conferirea autorilor de cărţi, dreptul la copie pentru cărţile tipărite. Începe să se impună ideea că opera rămîne un bun al autorului chiar după vînzarea unor exemplare. În SUA dreptul de proprietate intelectuală a evoluat diferit faţă de cel european. Congresul SUA a adoptat în 1870 un act normativ prin care se recunoştea autorului un drept de folosinţă asupra operei sale pe o perioadă de 14 ani cu posibilitatea prelungirii o singură dată cu aceeaşi perioadă. În SUA s-a impus sistemul de “copyright”, în care protecţia dreptului de proprietate intelectuală depinde de înscrierea în registrul de “copyright”. 3. Natura juridică a dreptului proprietăţii intelectuale; Natura juridică a dreptului de proprietate intelectuală reprezintă una din cele mai controversate probleme. În funcţie de clasificările folosite, punctele de vedere susţinute în literatura de specialitate pot fi grupate în două mari teorii. Dreptul asupra proprietăţii intelectuale este apreciat ca un drept de proprietate, sau ca un drept distinct ce formează o categorie specială. 1) După prima opinie dreptul de creaţie intelectuală este caracterizat ca un drept de proprietate. În această concepţie, creaţia intelectuală este considerată cea mai personală, legitimă şi sacră din toate proprietăţile. 2) Teoria drepturilor intelectuale a preconizat ideea unei noi categorii de drepturi. La diviziunea clasică a drepturilor în personale, obligaţionale şi reale consacrate de dreptul roman, Edmond Picard a adăugat încă o grupare a drepturilor intelectuale. Ideea drepturilor intelectuale, ca o categorie specială, s-a bucurat de un succes deosebit, fiind preluată şi susţinută în diverse variante. Drepturile intelectuale au un caracter patrimonial, conferă titularului un monopol de exploatare şi sunt opozabile tuturor. Spre deosebire de drepturile reale, drepturile intelectuale au ca obiect activitatea şi gîndirea omului. Drepturile intelectuale au o valoare pecuniară, fără să aibă ca obiect bunuri corporale şi fără să constituie creanţe în raporturile cu debitorii, fiind formate din creaţii intelectuale, literare, artistice, invenţii, desene şi etc. Prin opozabilitatea în faţa tuturor, drepturile intelectuale se înrudesc cu drepturile reale. După o teorie, dreptul asupra creaţiei intelectuale este un drept complex, care cuprinde în conţinutul său atributele personale nepatrimoniale şi atribute patrimoniale. Aceste prerogative sunt indisolubil legate între ele, fără să existe un primat al unora asupra celorlalte. După o altă teorie dreptul asupra creaţiei intelectuale este un drept personal nepatrimonial ce dă naştere, pe cale de consecinţă, şi la drepturi de ordin patrimonial. Drepturile de ordin patrimonial, fiind împletite organic cu cele de ordin personal nepatrimonial, formează un tot unitar. 4. Izvoarele interne ale dreptului proprietăţii intelectuale; Izvoarele interne tipice: 1) Legea nr. 139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe 2) Legea nr. 161 din 12.07.2007 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale 3) Legea nr. 461 din 18.05.1995 privind brevetele de invenţie 4) Legea nr. 50 din 07.03.2008 privind protecţia invenţiilor 5) Legea nr. 38 din 29.02.2008 privind protecţia mărcilor 6) Legea nr. 655 din 29.10.1999 privind protecţia topografiilor, circuitelor integrate. Izvoare interne atipice: - Constituţia Republicii Moldova - Codul Civil al Republicii Moldova - Codul Penal al Republicii Moldova - Codul Contravenţional al Republicii Moldova 5. Izvoarele internaţionale ale dreptului proprietăţii intelectuale; Republica Moldova este parte la următoarele convenţii internaţionale în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe: 1) Convenţia de la Berna cu privire la protecţia operelor literare şi artistice, din 09.09.1886 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.511- XIII din 22.06.1'995); 2) Convenţia internaţională pentru protecţia drepturilor interpreţilor, ale producătorilor de fonograme şi ale organizaţiilor de difuziune, semnată la Roma la 26.10.1961 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 510- Xllldin 22.06.1995); 3) Convenţia mondială cu privire la drepturile de autor, semnată la Geneva la 06.09.1952 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1318-XII din 02.03.1993); 4) Convenţia de constituire a Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Inte lectuale, semnată la Stockholm la 14.07.1967 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1328-Xlldin 11.03.1993); 5) Convenţia privind protecţia producătorilor de fonograme împotriva reproducerii neautorizate a fonogramelor lor, semnată la Geneva la 29.10.1971 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 796-XIV-din 10.02.2000); 6) Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ, semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994 (Republica Moldova a aderat prin Legea pentru aderarea Republicii Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţului nr. 218-XV din 01.06.2001); 7) Tratatul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale privind dreptul de autor, semnat la Geneva la 20.12.1996 (Republica Moldova a aderat prin Hotă- rârea Parlamentului nr. 1452-Xllldin 28.01.1998); 8) Tratatul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale privind inter pretările, execuţiile şi fonogramele, semnat la Geneva la 20.12.1996 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1452-XIII din 28.01.1998); 9) Acordul cu privire la colaborarea în domeniul ocrotirii dreptului de au tor şi a drepturilor conexe, semnat la Moscova la 24.09.1993 {Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 206-XIVdin 25.11.1998); 10) uploads/Geographie/ examen-proprietatea-intelectualc483.pdf