Remerciez-le!

Remerciez @Admin pour avoir partagé cet document gratuitement, de la manière la plus simple, en partageant sur les réseaux sociaux.

Metodologia cercetării aplicate. Transferul de tehnologie METODOLOGIA CERCETĂRI

Metodologia cercetării aplicate. Transferul de tehnologie METODOLOGIA CERCETĂRII APLICATE - TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE - 0 Metodologia cercetării aplicate. Transferul de tehnologie CUPRINS Introducere .................................................................................................................. 2 1. Transferul de cunoştinte şi tehnologie; definiție, forme...................................... 3 2. Licențierea ............................................................................................................... 4 3. Comercializarea know – how-ului .......................................................................... 6 4. Contractul de engineering ...................................................................................... 8 5. Contractul de franciză ......................................................................................... 11 Concluzii .......................................................................................................... ..... 12 Bibliografie ...................................................................................................... ..... 13 1 Metodologia cercetării aplicate. Transferul de tehnologie INTRODUCERE Termenul de tehnologie este deja utilizat nu numai în ştiinţă, ci şi în afaceri, încluzând şi procesul de transformare a cunoştinţelor primare în aplicaţii utile. Tehnologiile emergente au la bază cele mai noi inovaţii ştiinţifice, care au capacitatea de a transforma o industrie existentă, sau de a crea o nouă industrie. Aceste tehnologii iau naştere prin inovaţii radicale (ex : fotografia digitală, calculatoarele portabile) sau prin combinarea rezultatelor unor cercetări separate (ex : faxul, operaţii bancare electronice, internetul etc). Tehnologiile emergente au câteva caracteristice care le definesc: - baza de cunoştinţe stiinţifice este în continuă dezvoltare; - aplicaţiile acestora pe pieţele existente sunt inovatoare; - crează noi pieţe de desfacere. La dezvoltarea tehnologiilor emergente contribuie şi firmele existente, prin procese şi infrastructuri care funcţionează deja, precum şi prin disponibilităţi băneşti. Primele 15 companii din punct de vedere al cheltuielilor de cercetare-dezvoltare deţin 50% din totalul de 130 miliarde de dolari investiţi în astfel de proiecte, în care inovaţia este puternic susţinută. Noile tehnologii produc de multe ori o schimbare majoră a progreselor tehnice, având baze tehnologice noi sau diferite, apărând astfel necesitatea dezvoltării de noi competenţe. În primele stadii ele nu vor aduce avantaje decisive şi se vor confrunta cu o serie de condiţii imprevizibile şi schimbătoare cu care vor interacţiona. De multe ori aceste greutăţi îi opresc pe manageri de a utiliza aceste tehnologii, dar renunţarea ar fi o greşeală. Trebuie analizată situaţia şi creată o strategie corectă pentru a acţiona în certitudine. Identificarea apariţiei unei noi tehnologii este o sarcină destul de grea a unui manager, sau a unei echipe manageriale, care trebuie să aleagă din multitudinea de informaţii oferite de sursele enumerate tehnologiile profitabile. Un ajutor în identificarea unei tehnologii noi îl constituie strategiile tehnologice şi investiţiile efectuate de firmele concurente. Acţiunile înteprinse de concurenţă sunt sugestive fie că se produc înainte sau după ce o firmă realizează o investiţie într-o anumită tehnologie, acţiunile imitative indicând faptul că tehnologia aleasă are un potenţial comercial şi o confirmare a fiabilităţii sale. 2 Metodologia cercetării aplicate. Transferul de tehnologie O altă serie de informaţii tehnice pot fi culese din sursele convenţionale: rapoartele industriale şi bazele de date on-line. De asemenea, descoperirile paralele semnalate şi convergenţa unor tehnologii constituie un criteriu pentru apariţia unor tehnologii, precum şi furnizorii de tehnologii care pot transmite o serie de semnale. 1. Transferul de cunoştinte şi tehnologie; definiție, forme. Transferul de cunoştinte şi tehnologie de la cercetare spre industrie se realizează pe căi diverse. În Europa occidentală şi SUA au apărut şi dezvoltat organizaţii specifice denumite: incubatoare de afaceri, parcuri ştiinţifice, parcuri de cercetare, centre de transfer de tehnologie, spin-off etc. Aceste organizaţii au facilitat încă de la apariţia lor, promovarea întreprinderilor mici şi mijlocii. Incubatoarele de afaceri (denumire dată de EBN - Europeean Business Network) sunt organizaţii care ajută întreprinzătorii să-şi valorifice ideile şi chiar să infiinţeze întreprinderi noi. În Europa occidentală şi SUA există sute de incubatoare de afaceri, care funcţionează independent, sau sunt susţinute în zonele slab dezvoltate industrial de Comisia Europeană şi respectiv de NBIA (Asociaţia Naţională a Incubatoarelor de Afaceri pentru SUA). Comisia Europeană prin programul PHARE şi Banca Mondială au sprijinit crearea de incubatoare de afaceri şi în ţările fost socialiste. Programul ONU pentru Dezvolare orientează acest tip de organizare şi spre ţări subdezvoltate, din Africa, America Latină şi Orientul Îndepărtat. Transferul de tehnologie, ca forma a tranzacțiilor internationale, reprezintă consecința creșterii interdependențelor economice dintre statele lumii și a progresului tehnico-științific, remarcându-se în economia contemporană ca un factor esențial al creșterii economice. Trebuie subliniat că, odată cu modificările sistemelor politice și economice ale Europei Centrale și de Est, rolul transferului de tehnologie s-a amplificat, devansând ca ritm mediu anual de creștere comerțul internațional cu mărfuri și servicii. Formele consacrate pe care le îmbracă transferul de tehnologie sunt: licențierea, franchisingul, asistența tehnică nebrevetată (know-how) și activitatea de consulting-engineering. 3 Metodologia cercetării aplicate. Transferul de tehnologie 2. Licențierea Putem defini invenția ca o realizare ce prezintă noutate și un progres față de stadiul cunoscut al tehnicii și practicii mondiale, putând fi utilizată în revolvarea unor probleme din viața economico-socială. Spre deosebire de invenție, inovația reprezintă o noutate pentru agentul economic, sub forma unei perfecționări tehnice sau organizatorice. Brevetul de invenție (patentul) este un titlu eliberat de un organism specializat al statului, un act de garanție asupra proprietății unei invenții. El îndeplinește patru funcții de bază: 1. garantează dreptul de proprietate asupra invenției; 2. de informare asupra stadiului atins în cercetarea științifica și tehnică 3. de transfer a dreptului de utilizare a invenției către terți 4. de comercializare a bunurilor realizate pe baza invenției. Dreptul de proprietate intelectuală este guvernat de Convenții internaționale, iar atingerea acestui drept exclusiv se poate realiza în forme ale concurenței neloiale și în special prin contrafacere (producerea unui bun brevetat, folosirea obiectului brevetului pentru afaceri și punerea în vânzare a obiectelor contrafăcute de persoane care nu dețin legal acest brevet). Modalitățile de comercializare (transfer) a brevetului se situează, undeva la granița dintre comerțul internațional și cooperarea internațională. a) Cesiunea brevetului, care este considerată ca aparținând în proporție de 80% cooperării internaționale se realizează între cesionant și cesionar, cu titlu oneros. Cesiunea poate fi: totală (primește brevetul ca teritoriu de aplicare a lui în totalitate) și parțială (dobândește dreptul de a folosi brevetul într-un anumit spațiu și ca drepturi transmise, adică are numai dreptul de a fabrica pe baza acestuia). De asemenea, cesiunea poate fi definitivă sau temporară. b) Licențierea brevetului de invenție se materializează în transmiterea drepturilor de folosință între licențiator (ce rămâne proprietar al invenției) și licențiat / utilizator care va folosi invenția. Aceasta operațiune are la bază contractul de licență, care conține clauze privitoare la drepturile și obligațiile partenerilor. Astfel, licențiatorul 4 Metodologia cercetării aplicate. Transferul de tehnologie se obligă să transmită dreptul de folosință și perfecționările ulterioare ale invenției, precum și garanțiile privind existența și validitatea dreptului transmis, iar licențiatul se obligă să exploateze licența la capacitatea ei, să păstreze secretul, să nu acorde sublicența (decât dacă se prevede în contract), să comunice perfecționările aduse, să plătească prețul (sub forma unei redevențe periodice sau a unei sume fixe) și eventual să se supună anumitor limitări în utilizarea licenței (durată, spațiu sau un volum limitat). Executarea clauzelor contractuale presupune continuarea colaborării între parteneri, ambii fiind interesați în afacere, atât prin efectul de profit, cât și prin alte efecte (valorice, materiale, directe și propagate). Variantele în care se practică licențierea sunt: - licentiere exclusivă, care dă dreptul de folosință (deplină) a invenției doar licențiatului și alături de acesta și licențiatorului (apare o folosire limitată doar la cei doi parteneri) Contractul de licență exprimă acordul de voință al părților, referitor la transferul dreptului de utilizare a brevetului și, respectiv plata prețului, stabilind drepturile și obligațiile reciproce. Părțile contractante sunt reprezentate de licențiar care este titularul dreptului de proprietate industrială și de licențiat, respectiv beneficiarul exploatării dreptului de proprietate. În functie de conținutul drepturilor conferite de licență de brevet întâlnim: Licența exclusivă cand licențiarul acordă licențiatului dreptul exclusiv de folosire a invenției, renunțând la posibilitatea de a transmite aceleași drepturi terților sau de a utiliza în interes propriu invenția; Licența simplă presupune ca licențiarul își rezervă dreptul de a acorda licența în cauză și altor beneficiari, existând și posibilitatea de a folosi invenția în scopuri proprii. Licențele limitate (parțiale) se deosebesc de cele nelimitate (totale) prin întinderea diferită a teritoriului unde sunt valabile, a duratei sau a specificului activității pentru care se eliberează licența (producție, comercializare etc). Prin procesul de vânzare a licențelor firmele urmăresc:  încasarea unor venituri suplimentare rezultate din valorificarea unor drepturi de proprietate industrială; 5 Metodologia cercetării aplicate. Transferul de tehnologie  intrarea facilă pe acele piețe externe care agreează prioritar licențierea;  internaționalizarea afacerilor agentului economic respectiv, licențierea putând constitui o etapă intermediară între export (bazat pe producție internă și comercializare la extern) și delocalizarea producției (proces de fabricație în străinatate). c) Valorificarea indirectă a brevetului de invenție, apărută ca urmare a dezvoltării cooperării internaționale se poate face prin urmatoarele metode:  exportul bunurilor realizate pe baza brevetului (metodă folosită uneori ca armă în competiția de pe piața internațională)  închirierea bunurilor contra unei sume lunare sau anuale (vezi leasingul)  vânzarea documentației tehnice, când invenția nu a fost brevetată în țara cumpărătorului. 3. Comercializarea know – how-ului Continutul know–how decurge din ecartul dintre cunoștințele exportatorilor și importatorilor de bunuri complexe și care la un anumit moment impune transmiterea acestora între parteneri de afaceri. Putem defini know–how-ul (asistența tehnică brevetată sau nebrevetabilă) ca totalitatea formulelor, definițiilor tehnice, documentelor, desenelor și modelelor, rețetelor tehnice, procedeelor, experienței, etc. care asigură buna uploads/Geographie/ transferul-de-tehnologie.pdf