Remerciez-le!

Remerciez @Admin pour avoir partagé cet document gratuitement, de la manière la plus simple, en partageant sur les réseaux sociaux.

ERICH BECK ŞI BUCOVINA Mihai Iacobescu Résumé: L'historien de Suceava, Mihai Ia

ERICH BECK ŞI BUCOVINA Mihai Iacobescu Résumé: L'historien de Suceava, Mihai Iacobescu réalise avec sensibilité et talent, dans la première partie de l'étude ci-jointe un portrait authentique de l'érudit Erich Beck, mettant en évidence sa personnalité et son envergure intellectuelle. L'évocation de la dimension culturelle de la biographie de l'érudit allemand, complétée par la perspective nostalgique et les accents anecdotiques est occasionnée par la cérémonie dans laquelle l'Université "Etienne Le Grand" de Suceava a accordé à Monsieur Erich Beck le titre de Doctor Honoris Causa, le 22 novembre 2003. La seconde partie de l'article comprend une synthèse de Laudatio soutenue à cette occasion-là. La présentation des contributions de Erich Beck détermine l'historien Mihai Iacobescu à caractériser l'érudit allemand comme "vraiment le Patriarche de la bibliographie de la Bucovine", et ses volumes bibliographiques comme un "monolithe (…) durable". Înalt, masiv, monumental şi meditativ, cu o privire încordată şi gravă, concentrată spre interiorul fiinţei sale şi protejată de sticla transparentă a ochelarilor, cu fruntea înaltă şi uşor ridată, aureolată de o diademă de păr rarefiat şi ruginiu, încă sârmos şi viguros care se armonizează cu sprâncenele groase şi stufoase, septuagenarul Erich Beck, împreună cu soţia sa, Ursula, au poposit pentru câteva zile la Suceava la mijlocul lunii octombrie 2003, după ce a străbătut aproape jumătate din Europa, venind din Germania, din Rickenbach-Hutten, cu autoturismul său propriu, pe care, în pofida celor 74 de ani împliniţi, l-a condus, ca întotdeauna, el însuşi, făcând un singur popas, de-o noapte, spre a se odihni la un hotel din Budapesta. Mai fusese de multe ori în sudul Bucovinei. Prima oară prudent, la câţiva ani după plecarea trupelor sovietice, prin 1959-1960. S-a aflat ani în şir în corespondenţă cu istoricul Teodor Bălan, refugiat şi el din Cernăuţi la Gura Humorului. L-a şi vizitat, de mai multe ori pe inimosul şi rigurosul istoric, culegătorul şi editorul acelor Documente bucovinene şi a aflat în sânul familiei acestuia ceasuri bune de cordială ospitalitate şi prilej de dialog intim, captivant şi benefic pentru aceeaşi „dragoste” fără leac, nostalgică şi comună, Bucovina de altă dată. De la Teodor Bălan a aflat că, în sertarul şi pe masa de lucru a acestuia „se află încă numeroase manuscrise gata pentru tipar, copii şi fragmente de documente ale istoriei Bucovinei, încă nepublicate”1. La rugămintea istoricului român, i-a procurat şi expediat la Gura Humorului „m ai multe fotocopii ale altor documente din arhiva austriacă de stat din Viena, toate referitoare la istoria Bucovinei de după 1775”, dar „din păcate – relatează Erich Beck în scrisoarea sa din 25 iunie 2004 adresată unui prieten din Suceava – Bălan nu a primit aceste documente, deoarece statul român a avut mai mult interes asupra acestora şi a confiscat materialele pe care i le-au trimis prin poştă”2. După moartea istoricului Teodor Bălan, în 1972, Erich Beck a corespondat şi s-a întâlnit de mai multe ori la Suceava cu inginerul silvic George Taras Seghedin, de la „Codrul Cosminului”, nr. 12, 2006, p. 269-277 Mihai Iacobescu 270 Direcţia Romsilva – acesta era un bun cărturar, îndrăgostit şi el de istoria Bucovinei, cunoştea şi vorbea bine limba germană şi a scris mai multe lucrări de specialitate, între care Rezervaţiile naturale din Bucovina (1983). Seghedin a fost unul dintre corespondenţii fideli care i-a trimis în fiecare an informaţii şi adesea copii sau câte un exemplar din tot ce se scria şi apărea la noi despre Bucovina. A fost o vreme, între anii 1966-1976, când Erich Beck venea anual la Suceava: „atunci – mărturiseşte el, într-un interviu acordat în «Bucovina literară» – am cunoscut mai bine oraşul capitală a unei „ţări” în care mai trăiau oameni în vechiul ritm bucovinean”3; făcând o comparaţie între Suceava anilor 1966-1976 şi cea de după 1990, Erich Beck constată că „odinioară era un loc cu rezonanţă istorică, în care bisericile şi vechile construcţii exercitau o profundă influenţă. Am revenit în Suceava în anul 1990, dar atmosfera nu mai era aceeaşi. Oraşul pare că şi-a pierdut istoria, nu mai are acel caracter deosebit. Şi aşa a rămas până acum, deşi tinerii par să însufleţească urbea”4. Cu timpul, Erich Beck şi-a făcut, după relaţiile fructuoase cu istoricul Teodor Bălan şi inginerul George Taras Seghedin, mai multe cunoştinţe şi prieteni la Suceava. Printre ei este şi istoricul literar, cărturarul şi bibliograful Emil Satco de la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, autorul recentei şi valoroasei Enciclopedii a Bucovinei (vol. I- II, 2004), care-l are printre colaboratorii externi tocmai pe Erich Beck. Cu Emil Satco, declară Erich Beck are „o relaţie deosebită”, fiindcă, zice el, „bibliograful Satco este un partener deosebit”, în vreme ce „din păcate, celelalte instituţii din Suceava, pe care am încercat să le contactez, se distrug prin tăcere” şi „acest lucru se întâmplă, cu mici excepţii, cu mai toate bibliotecile din România”5. Vizita lui Erich Beck la Suceava, la mijlocul lunii octombrie 2003 are, însă, o semnificaţie deosebită. La propunerea Catedrei de Istorie, Senatul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a decis să-i acorde înaltul titlu de Doctor Honoris Causa. Erich Beck a elaborat şi publicat – în urma unei îndelungate şi vaste cercetări efectuate, atât direct, cât şi prin intermediul unor impresionante anchete şi corespondenţe cu prieteni şi cunoştinţe, cu Erich Beck şi Bucovina 271 biblioteci şi centre culturale, îndeosebi din Austria, România, Germania, URSS, Ucraina, Israel sau printre bucovinenii din diaspora – cu începere din 1966 şi până în prezent patru tomuri voluminoase (la care se adaugă al cincilea, aflat sub tipar), cuprinzând nu mai puţin de 32.256 titluri de studii, articole, monografii, culegeri de documente, note, însemnări, memorii, referiri şi opinii diverse, cu valoare istorică despre ducatul în care s- a născut, a copilărit şi vieţuit până în iunie 1940. În iunie 1940, când sovieticii au revendicat şi ocupat Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei, Erich Beck – care nu avea decât 11 ani, absolvise şcoala primară catolică germano-polonă şi era în anul I la Gimnaziul din Cernăuţi – a plecat cu întreaga familie spre Germania, statul conaţional al strămoşilor săi, despre care nu ştia nimic, sau aproape nimic. A rămas, însă, în Bucovina, copilăria. A rămas o parte din inima lui Erich Beck. A rămas acea „vârstă de aur” a începuturilor. Cu cei 7 ani de-acasă, cu locul unde-a văzut prima oară lumina soarelui. Cu primul zâmbet al părinţilor. Cu poveştile, snoavele, istorisirile şi primele ghiduşii ale copilăriei. Cu întreaga structură care se cristalizează şi se modelează de către cei dintâi învăţători de neînlocuit, mama şi tata – structură pe care se clădeşte, se completează şi consolidează întreaga osatură a vieţii, până la moarte. De ce, oare, cu cât trec anii, oriunde şi oricând, ne visăm mereu acasă, acolo unde am copilărit? Erich Beck se simte el însuşi dator să se mărturisească despre această dulce povară a copilăriei: într-o scrisoare din 19 ianuarie 2005, reamintindu-şi de ultima sa vizită la Suceava, când a primit înalta distincţie în Aula Magna a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava nu se poate stăpâni să nu scrie: „Ciudat: cu cât devin mai vârstnic (era în anul când împlinea 76 de ani), cu atât mai intens îmi dau seama ce înseamnă Bucovina pentru mine. Într-un fel, este ţara care mă împlineşte şi, simultan, ţara dorului neîmplinit”6 (subl. M. I.). Când anume a început Erich Beck – după ce-a plecat în Germania – să se preocupe de Bucovina? În urmă cu 50 de ani! Da! Cu peste 50 de ani! După ce s-a refugiat în Germania, s-a aflat o vreme în lagărele pentru repatriaţi la Wartha şi Kalisch, în Silezia. În 1941 s-a stabilit la Hohensalza (Watheland), unde se înscrie la gimnaziu în anul II. Înaintarea trupelor sovietice îl sileşte să se mute în vestul Germaniei, iniţial la Leipzig, apoi la Bayern. În 1947 se stabileşte la Stuttgart-Büssnau, unde se constituie un fel de „colonie” a bucovinenilor. Erau la Büssnau, într-o suburbie a oraşului Stuttgart, peste o sută de germani, refugiaţi din Bucovina. Când, în 1949, exact la 20 de ani de la naştere îşi susţine examen ul de bacalaureat la Liceul din Stuttgart îşi alegea ca lucrare de diplomă tema Germanii din Bucovina – o istorie economică7. Reamintindu-şi despre acest eveniment, elaborarea şi prezentarea lucrării de diplomă despre nemţii din Bucovina, Erich Beck mărturisea în anul 2003 la Suceava: „Cea mai importantă concluzie în urma cercetărilor mele, privind germanii din Bucovina este că această populaţie nu putea fi privită , în nici un caz, izolat. Nici una dintre grupele etnice nu poate să fie privită, analizată, izolat, pentru că a existat o influenţă reciprocă, enormă, între grupele etnice din Bucovina. Această concluzie nu m-a transformat în situaţia de a studia problemele altor grupe etnice, pentru că îmi lipsea literatura de Mihai Iacobescu 272 specialitate. Deci, m-am ostenit, în continuare, să întocmesc un fel de catalog (indice), care, cu timpul, a devenit bibliografie”8 (subl. E. B.). Şi, încă ceva interesant: Erich Beck n-a urmat nici una din specializările universitare cu profil umanist. Dimpotrivă. S-a orientat spre ceea ce l-a obligat atunci, viaţa spre o specializare tehnică. A început studii universitare în domeniul chimiei. uploads/Litterature/ 21-iacobescu-mihai-pdf.pdf